S-a dat drumul la schi în Bansko. Vecinii bulgari îi așteaptă pe români pentru concediul de Crăciun

S-a dat drumul la schi în Bansko. Vecinii bulgari îi așteaptă pe români pentru concediul de Crăciun

A început, în mod oficial, sezonul de schi în Bansko. Bulgarii au transmis că așteaptă cu brațele deschise vecinii români ce vor să ajungă într-un concediu de Crăciun aproape de casă. Conform oficialilor, românii ce doresc să-și petreacă vacanța aici, trebuie să respecte anumite reguli sanitare, se arată pe website-ul oficial Bansko.

Stațiunea Bansko, deschisă pentru români

Pârtia Bansko are o lungime de 80 de kilometri, ia românii ce doresc să o folosească trebuie să prezinte un test PCR negativ, efectuat cu maximum 72 de ore înainte sau un certificat digital COVID.

„Toată lumea trebuie să poarte mască de protecţie în interior, la fel în telecabine şi în teleschiuri, chiar dacă sunt în aer liber. Monitorizăm totul. Toate restaurantele sunt deschise, dar pentru a bea ceai sau cafea turiştii trebuie să prezinte certificatul verde.”, a declarat Ivan Obreykov, CEO al stațiunii de schi.

Pentru o zi, prețul unui permis de schi se poate ridica până la 40 de euro, cu aproape 12% mai mult decât anul precedent. Chiar

„Turiștii interni au fost întotdeauna o prioritate pentru Bulgaria, dar şi turiștii străini reprezintă o parte foarte importantă a veniturilor. Acesta este un mare avantaj al turismului – banii câștigați în altă parte a lumii sunt cheltuiți aici, în Bulgaria”, a subliniat Hristo Prodanov, ministrul Turismului.

S-a deschis stațiunea Straja

Administratorii pârtiilor din stațiunea Straja au anunțat că au pornit tunurile cu zăpadă artificială, pentru a respecta tradiția de anul trecut, de a deschide sezonul de schi pe data de 1 decembrie.

Administratorii pârtiilor s-au asigurat că-i vor aștepta pe turiștii montani cu noi investiții ce au fost realizate în această vară. Astfel, au fost instalate două noi instalații de transport pe cablu la pârtiile Platoul Soarelui, dedicată schiorilor începători, dar și Sfântul Gheorghe, pârtie dedicată profesioniștilor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`