Rușii confirmă bombardamentele din apropierea graniței cu Polonia, în timp ce Joe Biden se afla la Varșovia
Ministerul rus al Apărării a confirmat că a bombardat, sâmbătă după-amiază, „ținte militare” din orașul ucrainean Liov (Lviv), situat în vestul țării, la câteva zeci de kilometri de granița cu Polonia. Atacul s-a produs în timp ce președintele american Joe Biden se afla în Varșovia, pentru a acorda sprijin refugiaților ucraineni și pentru a asigura faptul că NATO își va apăra teritoriul.
„În data de 26 martie, arme aeropurtate cu rază lungă și de mare precizie au distrus un mare depozit de combustibil din apropiere de Liov, care asigura alimentarea trupelor ucrainene în regiunile vestice și în apropierea Kievului”, se arată într-o declarație a ministerului rus.
Instituția a mai comunicat că trupele ruse au folosit 6 rachete de croazieră pentru a lovi o fabrică din oraș, folosită pentru repararea sistemelor antiaeriene, a stațiilor radar și dispozitivelor optice pentru tancuri.
Rusia a folosit, de asemenea, rachete cu rază lungă de acțiune pe mare pentru a distruge un arsenal de rachete S-300 și sisteme de rachete antiaeriene BUK în apropiere de Kiev, a precizat ministerul. Forțele rusești au distrus, de asemenea, o serie de drone, a precizat acesta. Purtătorul de cuvânt al ministerului, Igor Konașenkov, a declarat într-un comunicat că forțele armate că vor continuă acțiunile ofensive.
Pompierii au muncit toată noaptea pentru a stinge incendiul provocat de una dintre explozii la un depozit de combustibil.