Rusia va începe testarea în masă a celui de-al doilea vaccin împotriva COVID-19, EpiVacCorona
Vaccinul rusesc EpiVacCorona, dezvoltat de Institutul Vector, ar putea ajungepe 10 decembrie, iar vaccinarea să înceapă în 2021.
Anunțul a fost făcut de Vector Aleander Ryzhikov, oficial al Institutului Vector, potrivit agenției TASS.
Când începe vaccinarea în masă în Rusia
„Cred că în 2021 [vaccinul] va fi disponibil în aproape toate regiunile rusești. Cea mai apropiată dată când va intra în circulația civilă este 10 decembrie. Ulterior, vaccinarea în masă va începe în 2021”, a declarat acesta.
Institutul Vector a primit permisiunea de la Ministerul Sănătății din Rusia pentru a realiza studii voluntare pentru vaccinul anti-Covid.
Primul voluntar a fost vaccinat pe 27 iulie, potrivit ProTv.
Cum a dezvoltat vaccinul
EpiVacCorona, realizat de Institutul Vector din Siberia, a fost autorizat în această lună și a fosttestat pe 150 de voluntari de peste 60 de ani şi 3.000 voluntari peste 18 ani,conform agenţiei de presă RIA.
Testele vor avea loc la Moscova şi în alte câteva oraşe, inclusiv Kazan şi Kaliningrad.
Chiar dacă nu a fost impus un lockdown, cazurile de Covid din Rusia au crescut din septembrie. Autoritățile au declarat că măsurile specifice sunt suficiente pentru a face faţă crizei.
Vaccinul Sputnik V, este eficient 92% în protejarea persoanelor de COVID-19 potrivit rezultatelor intermediare.
Câte cazuri de Covid-19 au fost raportate în Rusia
În Rusia au fost raportate 26.338 de noi cazuri de coronavirus, inclusiv 6.511 la Moscova şi 3.691 la Sankt Petersburg, în total fiind 2.295.654 de la debutul pandemiei.
Au fost depistate 368 de decese în ultimele 24 de ore, bilanţul oficial al morţilor ajungând acum la 39.895.