Rugaciune puternică, făcătoare de minuni în Zilele de Paști

Rugaciune puternică, făcătoare de minuni în Zilele de Paști

Când simți că ești urmărit de ghinion și că mereu ai parte doar de supărări, în Săptămâna Luminată repetă această rugăciune de câte ori ai timp.

Marii duhovnici ai României au spus că fac minuni, lucru constatat de mii de credincioși.

Este rugăciuneacătre Sfântul Mare Mucenic Efrem, cel care este capabil să te ajute imediat și să își facă viața mai ușoară.

APARIȚIA MOMENTULUI LA MORMÂNTUL STELEI POPUESCU! FANII AU CREZUT CĂ NU VĂD BINE! ASTA DA MINUNE

„Sfinte Mare Mucenice Efrem, ascultă rugăciunea mea, a păcătosului, şi vino în ajutorul meu. Am aflat de minunile tale, am aflat de darurile pe care le-ai primit de la Dumnezeu pentru jertfelnicia ta. Şi, văzând cum atâta mulţime de oameni a fost ajutată de tine, îndrăznesc să nădăjduiesc şi eu, ştiind că nu vei trece cu vederea cererea mea. De nenumărate ori te-ai arătat în vedenii şi vise, spunând celor credincioşi că vor primi cele cerute în rugăciune. Eu nu sunt vrednic de o astfel de mângâiere, pentru că păcatele mele sunt multe şi credinţa mea este puţină, dar cred că iubirea ta covârşeşte răutăţile mele şi nădăjduiesc, prin mijlocirea ta, să pun început bun mântuirii mele.

PROFEȚIA MOMENTULUI! CARMEN HARRA A FĂCUT ANUNȚUL! ESTE VORBA DESPRE MAREA CÂNTĂREAȚĂ! FANII ȘI-AU LUAT RĂMAS BUN (GALERIE FOTO)

Roagă-te lui Dumnezeu pentru mine, Sfinte, să caut cele de folos mântuirii. Trupul meu este slăbănogit de păcate şi sufletul meu este moleşit din pricina patimilor. Iubitor de păcate sunt şi la faptele cele bune mă lenevesc. Cere-I lui Dumnezeu să îmi sporească credinţa, să-mi înmoaie inima cea învârtoşată, să îmi dăruiască smerenie, răbdare şi râvnă în războiul duhovnicesc. Sfinte Efrem, învaţă-mă să mă rog, să nădăjduiesc, să cred, să iubesc, să rabd şi să iert.

DOLIU ÎN MUZICA POPULARĂ! REGRETE ETERNE PENTRU IONUȚ DOLĂNESCU! IMAGINI ȘOCANTE DE LA CIMITIR (GALERIE FOTO)

Sfârşitul tău mucenicesc mă îndeamnă să lepăd desfătările trecătoare ale acestei lumi. Chinurile pe care le-ai suferit mă îndeamnă să ridic şi eu crucea ascultării de Dumnezeu. Învaţă-mă, sfinte, să trăiesc nu după voia mea, ci după voia dumnezeiască, să nu caut cele ale mele şi să mă izbăvesc de patimile şi de păcatele care mă apasă. Alungă de la mine toate ispita diavolească. Prea mult am păcătuit, prea mult am izgonit de la mine harul dumnezeiesc. Acum a sosit ceasul mântuirii mele, sfinte. Domnul bate la uşa inimii mele şi vreau să Îi deschid. Ajută-mă, sfinte, că sunt neputincios!

E MARELE SECRET AL LUI TEO TRANDAFIR! INCREDIBIL CINE E DE FAPT PRIMUL EI SOȚ! A FOST ȚINUT LA SECRET

Roagă-te pentru mine până la ultima suflare a vieţii mele. Roagă-te, Sfinte Efrem, pentru tot poporul creştinesc, pentru toţii ierarhii, preoţii, monahii şi credincioşii. Roagă-te pentru părintele meu duhovnicesc şi pentru toate rudeniile mele după trup şi după duh. Roagă-te, sfinte, pentru robii lui Dumnezeu (numele), pentru toţi cei care mi-au cerut să mă rog pentru dânşii, pentru toţi cei care se roagă ori se ostenesc pentru mine, pentru toţi cei care mi-au făcut vreun bine ori vreodată m-au ajutat, ştiuţi şi neştiuţi.

Ajută, Sfinte Efrem, pe cei care zac în patimi, robiţi de nepocăinţă şi trândăvie, pe cei ce sunt în necazuri şi în ispite. Alină-le suferinţa sufletească şi trupescă şi-i ocroteşte pe cei ce sunt în închisori, în spitale, azile sau orfelinate şi pe toţi cei care sunt singuri, bolnavi şi neputincioşi.

BLESTEMUL ILEANEI CIUCULETE FACE RAVAGII! INCREDIBIL CE S-A ÎNTÂMPLAT LA DOI ANI DE LA MOARTEA MAREI CÂNTĂREȚEI FANII ȘI-AU FĂCUT CRUCE

Înmulţeşte rugăciunile pe care le faci pentru noi, Sfinte, ca şi noi să cădem la rugăciune, mulţumindu-ţi din prea plinul inimii. Ca împreună cu tine să Îl slăvim pe Dumnezeul cel în Treime lăudat, în vecii vecilor. Amin”

Sursa: doxologia.ro

Urmăriți B1TV.ro și pe
`