Rovana Plumb sfidează bunul simț și parchează pe interzis (VIDEO)

Rovana Plumb sfidează bunul simț și parchează pe interzis (VIDEO)
Foto: B1 TV

Rovana Plumb se face din nou de râs. La doar o săptămână după ce în presă a apărut informaţia că şi-a înmatriculat maşina în Bulgaria pentru a nu plăti taxa de mediu pe care a impus-o chiar ea în perioada în care era ministru al mediului, Rovana Plumb revine în centrul atenţiei. De data aceasta, pe internet, au apărut imagini cu automobilul de peste 100 de mii de euro al ministrului parcat pe interzis, în cel mai pur stil al şmecherilor din trafic.

Politicienii nu contenesc să dea dovezi de sfidare la adresa oamenilor dar şi a bunului simţ. Este şi cazul ministrului Rovana Plumb. Aceasta a fost surprinsă cum şi-a lăsat maşina de peste 100 de mii de euro pe o bandă de mers, în parcarea unui mall chiar pe contrasens. Asta deşi în zona cu pricina era un semn mare avertizare a şoferilor. Acest lucru nu a contat deloc pentru Rovana Plumb.

Nu este însă singurul exemplu de tupeu dat de actualul ministru al Muncii. În urmă cu aproximativ o săptămână a apărut informaţia că Rovana Plumb şi-ar fi înmatriculat una dintre maşini în Bulgaria tocmai pentru a nu plăti taxa de poluare. Taxă pe care chiar Rovana Plumb a introdus-o în perioada în care ocupa funcţia de ministru al mediului.

Politicianul PSD s-a apărat la acea vreme şi a susţinut că a înstrăinat automobilul. Şoferul familiei a confirmat însă că maşina este folosită de fiul Rovanei Plumb, dar şi de soţul acesteia.

Rovana Plumb parchează pe interzis

Urmăriți B1TV.ro și pe
`