Rovana Plumb poate fi CERCETATĂ pentru abuz în serviciu: „Decizia ICCJ mă depășește”

Rovana Plumb poate fi CERCETATĂ pentru abuz în serviciu: „Decizia ICCJ mă depășește”

Rovana Plumb poate fi cercetată pentru abuz în serviciu.

Judecătorii de la ICCJ au admis, miercuri, o plângere depusă de fostul director al Romsilva Ion Dumitru, astfel că PSD-ista poate fi cercetată de Parchetul General pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, scrie Agerpres.

După anunțul magistraților, fostul ministru a declarat că se menține clasarea dosarului, fiind vorba doar despre o chestiune tehnică.

"Este vorba despre un director care a fost condamnat definitiv la pedeapsa închisorii pentru infracțiuni de corupție, săvârșite în virtutea calității sale. Eu nu am făcut decât să respect dispozițiile deciziei instanței de condamnare. El a atacat ordinul meu la procuror, iar Parchetul General a decis că nu am săvârșit nicio fapta de abuz în serviciu. Ce a decis acum ÎCCJ sunt chestiuni tehnice care mă depășesc!", a declarat Rovana Plumb pentru stiripesurse.ro.

Ion Dumitru a depus o plângere împotriva Rovanei Plumb, pe care o acuză de abuz în serviciu, deoarece l-ar fi concediat în anul 2013 din funcţia de director al Romsilva, după ce el a primit o condamnare de trei ani cu suspendare.

Procurorii au clasat dosarul, însă Ion Dumitru a cerut Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să-i oblige pe procurori să redeschidă ancheta.

De asemenea, Ion Dumitru cere să-i fie plătite drepturile salariale pe ultimii patru ani şi să fie reîncadrat la Romsilva.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)