Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat, sâmbătă, că femeia rănită de urs în localitatea Buciumeni, satul Dealu Mare, din judeţul Dâmboviţa, este rudă cu ea, spunând că speră că aceasta nu este în stare gravă, anunță Mediafax.
Un mandat pentru capturarea ursului care a ucis un bărbat şi a rănit o femeie din judeţul Dâmboviţa, va fi eliberat de Ministerul Mediului a anunţat, sâmbătă după-amiază, ministrul Rovana Plumb, precizând că este posibil ca animalul să fie turbat.
„Într-o oră va fi emis mandatul pentru capturarea ursului. Din ceea ce îmi comunică specialiştii, asemenea cazuri sunt foarte, foarte rare. Este posibil ca animalul să fie turbat„, a spus Rovana Plumb.
Ea a precizat că procedurile prevăd că dacă ursul este turbat, acesta va fi împuşcat.
„Îl vom captura şi vom vedea mai departe despre ce este vorba. Vor decide specialiştii asupra măsurilor următoare”, a spus ministrul Mediului, precizând că incidentele au avut loc în comuna sa natală.
Un bătrân de 71 de ani a murit, iar o femeie în vârstă de 57 de ani a fost rănită, după ce au fost atacate de un urs. Incidentele s-au petrecut într-un interval de aproximativ şase ore, în judeţul Dâmboviţa, în satul Dealu Frumos, comuna Pietroşiţa, respectiv în satul Dealu Mare, comuna Buciumeni, cele două localităţi fiind apropiate.