Roșia Montană, propusă pentru Lista Patrimoniului Mondial UNESCO

Roșia Montană, propusă pentru Lista Patrimoniului Mondial UNESCO
Foto: voceaoravitei.ro

Patrimoniul din Roșia Montană se bucură începând de vineri de recunoașterea oficială din partea statului român a valorii sale excepționale. Ministerul Culturii și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor au comunicat către Centrul Patrimoniului Mondial de la Paris înscrierea Peisajului cultural minier Roșia Montană în lista indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial.

Potrivit evaluărilor, Roșia Montană îndeplinește 5 dintre criteriile stabilite de UNESCO pentru ca un sit să poată fi înscris în Lista Patrimoniului Mondial, se arată într-un comunicat al Ministerului Culturii. Încadrarea propusă în urma evaluărilor înscrie Roșia Montană în categoria peisaj cultural, care vizează recunoașterea interacțiunii pozitive, generatoare de valoare, între om și mediul său natural.

Înscrierea în Lista indicativă națională este primul pas procedural în vederea includerii în Patrimoniul Mondial și constituie momentul inițial al unui proces de cercetare aplicată, evaluare și instituire a unor mecanisme eficiente de gestiune pe termen lung. La finalul acestui proces, care poate dura câțiva ani, statul român poate înainta dosarul de candidatură către Centrul Patrimoniului Mondial.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:00 - Cetățenii din Nepal sau Sri Lanka vor putea lucra ca șoferi de taxi, Uber sau Bolt. Se schimbă regulile de obținere a atestatului
23:49 - Turiști salvați de pe traseul Via Transilvanica / Salvamontiștii au intervenit și pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat și a căzut când vizita o cascadă din zona Cotârgași
23:34 - Mii de șoferi români circulă pe benzile destinate transportului în comun. Ce sancțiuni riscă conform Codului Rutier
23:22 - Fostul premier indian Manhmohan Singh a murit la 92 de ani. Este considerat arhitectul reformelor care au liberalizat economia țării și au deschis-o către lume
22:55 - Doi copii din Satu Mare și Sibiu au fost dați dispăruți. Autoritățile fac apel la ajutorul populației
22:50 - RO-Alert în Tulcea după observarea unui „semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni”, anunță MApN: „Aeronavele de luptă au fost pregătite de intervenție”
22:34 - Cum au fost păcăliți cei din Hezbollah să cumpere mii de pagere-capcană. Doi foști agenți Mossad dezvăluie detalii de culise despre atacul care a cutremurat Libanul în septembrie
22:17 - Vladimir Putin susține că Joe Biden i-ar fi propus în 2021 să amâne aderarea Ucrainei la NATO cu 10-15 ani
22:06 - Aeroport din Yemen vizat de un atac israelian când se afla acolo și șeful OMS
21:34 - Claudiu Năsui: „Creșterea taxelor este deja plănuită, chiar dacă ați tot auzit promisiuni” / Ce taxe spune fostul ministru al Economiei că vor fi majorate