ROMGAZ a anunțat, printr-un comunicat de presă, că își desfășoară activitatea în condiții normale, cooperând în permanență cu autoritățile române pentru diminuarea efectelor provocate de noul coronavirus.
În prezent, ROMGAZ își desfășoară activitatea în condiții normale, fără a fi afectată de evoluția pandemiei. Compania se axează pe atingerea țintelor incluse în propunerea de buget, chiar și în situația actuală. ROMGAZ cooperează cu autoritățile și întreprinde măsurile necesare pentru a asigura siguranța personalului și continuitatea activității.
Pe fondul pandemiei COVID-19, conducerea ROMGAZ analizează permanent efectele acesteia asupra activității companiei. Astfel, pentru a preîntâmpina o eventuală diminuare a activității economice cu consecințe în consumul de gaze naturale, pe termen scurt, se are în vedere injecția gazelor naturale și amânarea livrărilor spre perioada de iarnă.
În ceea ce privește producția, se are în vedere desfășurarea activității în condiții de normalitate. În cazul izbucnirii unui focar de infecție într-un punct de lucru, există alternative de preluare a activității de către structurile cele mai apropiate. În cazuri excepționale impuse de autorități, situația din teren poate fi diferită. Deocamdată starea de normalitate, responsabilitate şi conștientizare guvernează desfăşurarea activităților de producție din teren.
Cu toate acestea, ROMGAZ a explicat că, independent de companie, investițiile pot înregistra întârzieri, întrucât relația cu terții furnizori în aceasta perioadă se desfășoară în condiții de stare de urgență declarată la nivel național. Astfel, asistăm la reducerea activității în cazul firmelor contractante sau chiar închiderea fabricilor din țările afectate de pandemie, închiderea granițelor, ceea ce presupune imposibilitatea de a transporta materia primă sau echipamentele necesare, reducerea activității firmelor și a activității din birouri, lipsa personalului contractorilor ca urmare a situațiilor de izolare sau carantină, limitări pe plan logistic impuse de starea de urgență.
ROMGAZ depune toate eforturile pentru a diminua efectele noului coronavirus atât la nivelul activității companiei cât şi pentru a reduce la minimum riscul îmbolnăvirii angajaților. În acest sens, se iau continuu măsuri pentru siguranța lucrătorilor companiei, fiind asigurate condiții de muncă în ture şi posibilitatea muncii de acasă cât şi derularea în condiții optime, normale a activităților de bază.
În acest context, ROMGAZ face un apel public la calm şi responsabilitate pentru a reuși să depășim cu bine această situație de criză şi pentru a limita la maximum efectele negative asupra activității companiei şi a economiei în ansamblul său şi asigură populația şi agenții economici că își va continua activitatea ca şi până în prezent.