Românul infectat cu coronavirus este din Argeș. Prefectul județului: ”Nu va fi adus în țară, ci va fi tratat la spitalul din Japonia în care a fost transportat după diagnosticare”

Românul infectat cu coronavirus este din Argeș. Prefectul județului: ”Nu va fi adus în țară, ci va fi tratat la spitalul din Japonia în care a fost transportat după diagnosticare”

Românul infectat cu coronavirus pe nava de croazieră „Diamond Princess” este din județul Argeș, a anunțat prefectul județului, Emanuel Soare, citat de universulargesean.ro.

”Vă pot confirma că este din Argeș. Acesta nu va fi adus în țară, ci va fi tratat la spitalul din Japonia în care a fost transportat după diagnosticare”, a declarat Emanuel Soare pentru sursa citată.

Cetățeanul român este unul dintre cei 17 conaționali (15 membri ai echipajului și 2 pasageri) de pe nava de crozieră Diamond Princess aflat în carantină în portul japonez Yokohama.

Potrivit Ministerului român al Afacerilor Externe, românul a fost scos de pe vas și transportat pentru tratament la un spital din Japonia specializat în astfel de situații.

„Ambasada României la Tokyo a fost notificată de către Ministerul de Externe al Japoniei că un cetățean român de pe nava de croazieră Diamond Princess, aflată în apele teritoriale japoneze, a fost depistat pozitiv cu virusul pneumoniei virale (coronavirus). Cetățeanul român a fost transferat pentru izolare și tratament la un spital japonez specializat pentru asemenea situații. Misiunea diplomatică a României în Japonia se află în legătură cu cetățeanul român și a efectuat în regim de urgență demersuri pentru obținerea de informații suplimentare cu privire la procedurile sanitare ulterioare care vor fi derulate de către autorităților nipone. De asemenea, Ambasada României în Japonia menține legătura și cu ceilalți cetățeni români aflați pe vasul Diamond Princess. Pe vas s-au aflat 17 cetățeni români (15 membri ai echipajului și 2 pasageri)”, se arată într-un comunicat de presă al MAE.

Potrivit aceleiași surse, alți 17 români se afla pe nava Westerdam care a fost primită joi într-un port din Cambodgia după ce anterior a fost refuzată de alte patru țări de frica răspândirii epidemiei de virus.

„În ceea ce privește nava de croazieră Westerdam, Consulatul General al României la Hong Kong a obținut confirmarea că la bordul navei se află un număr de 17 cetățeni români, respectiv 9 pasageri și 8 membri ai echipajului. Nava a fost andocată în portul Sihanoukville, Regatul Cambodgia. Procesul de evaluare medicală a pasagerilor și membrilor echipajului este în derulare, nefiind, până în prezent, confirmate cazuri de infecție cu coronavirus. Reprezentanțele diplomatice și oficiile consulare ale României din regiune sunt în contact cu autoritățile locale și reprezentanțele diplomatice ale altor state membre UE și sunt pregătite să acorde asistență consulară cetățenilor români”, mai precizează Ministerul Afacerilor Externe.

La nivel mondial, peste 1.300 de persoane au murit din cauza coronavirusului, iar numărul total al infecțiilor a depășit 60.000.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)
09:04 - Salvamont România a primit 17 de apeluri în ultimele 24 de ore. Au fost salvate 25 de persoane
09:00 - Ludovic Orban, înainte de a vota pentru prezidențiale: În ultima săptămână s-a lansat masiv o dezinformare. Este o minciună gogonată, să nu cumva să mă votați, să votați candidata pe care v-am rugat să o votați (VIDEO)
08:49 - Erupție vulcanică surprinsă din avion: Imagini spectaculoase filmate de pasageri (VIDEO)
08:22 - Alegeri prezidențiale 2024: Ce reguli trebuie să respecte românii care merg la vot
08:21 - Nicolae Ciucă a mers la vot: „Eu am votat pentru prosperitate, securitate și democrație. Am votat util pentru acel candidat care, într-adevăr, poate să reprezinte toate aceste valori ale democrației românești” (VIDEO)
08:10 - Lucian Bode și Robert Sighiartău au votat imediat după ce s-au deschis secțiile de vot: „Am votat omul căruia i se potrivește cel mai bine haina prezidențială” / „Am votat pentru un om care poate să facă față tuturor provocărilor prin care trece România” (VIDEO)
08:05 - Cutremur în România, duminică dimineață, în ziua alegerilor prezidențiale
07:39 - Referendum București: Secțiile de votare s-au deschis, cetățenii răspund la trei întrebări importante
07:15 - Alegeri prezidențiale 2024. S-au deschis secțiile de vot: Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne