Românii și obiceiul să conducă în coloană până în Grecia: „M-am săturat de „trenulețele negre” formate din bemveuri, audi, merțane, care te bagă în șanț că nu au loc să depășească toți odată”

Publicat: 27 06. 2023, 07:47
Actualizat: 27 06. 2023, 08:30
Sursa Foto: Captura video/ B1 TV

Ca măsură de precauție pentru drumul lung spre Grecia, destul de mulți români preferă să planifice concediul împreună cu mai multe familii și să conducă în coloană până la destinație.

Alții consideră că mersul în coloană generează risc de accidente

„În cea mai mare parte cei care merg în coloană sunt pericol pentru trafic, deoarece nu prea știu cum să meargă în coloană sunt focusați la cei cu care merg în coloană și foarte puțîn atenți la ceilalți participanți la trafic.

În general dacă primul face o tâmpenie în trafic e urmat de ceilalți precum oile. Nu vă înțeleg în era tehnologiei aveți date pentru Facebook dar pentru drum nu prea, vă trebuie walkie-talkie, stații și detectoare de radar când aveți tot ce vă trebuie în telefon…

Parcă vă duceți la război, nu în concediu. Fără supărare, puteți să ziceți ce vreți dar dacă trebuie să opriți din 50 în 50 de Km la un astfel de drum nu sunteți șoferi lăsați mașina acasă și duceți-vă cu autocarul e mult mai sigur.

Cei care știu să meargă în coloană nici nu îi sesizezi în trafic că sunt împreună, decât după câțiva kilometri în care ai aproximativ același ritm de mers cu ei.”

„Mersul în coloana este stupid, încurcați traficul dacă mergeți ca „mortul”.

„Eu consider că mersul în coloana generează risc de accidente; conducătorii sunt tentați să ignore semnele de circulație în favoarea urmăririi colegilor de coloană. Waze a devenit foarte eficient dând informații reale despre drum, direcția de urmat, camere radar sau alte probleme.”

„Cu toată lipsa de respect, vă atrag atenția că, dacă nu sunteți organizați legal în coloană, nu sunteți coloana militară sau cortegiu, sunteți în afară legii.

Băi, pe bune, m-am săturat de „trenulețele negre” formate din bemveuri, audi, merțane, care te bagă în șanț că nu au loc să depășească toți odată.” – au fost doar câteva dintre comentariile de pe grupul Forum Thassos.