Românii pot primi bani de la stat pentru deschiderea unei afaceri / Ce categorie de persoane poate beneficia de 100.000 de euro

Publicat: 10 05. 2023, 20:43
Sursa foto: Freepik

O categorie de persoane poate beneficia de 100.000 de euro din partea statului pentru a-și deschide propria afacere.

Pentru a înființa întreprinderi sociale, persoanele de peste 30 de ani, în afară de cei din București și Ilfov, vor putea primi ajutor de la stat în valoare de 100.000 de euro din fonduri europene.

Bugetul total al proiectului este mai mare de 100 de milioane de euro.

Condițiile pe care românii trebuie să le respecte

Chiar dacă pot beneficia de suma de 100.000 de euro, românii nu vor primi banii direct. Organizațiile selectate vor primi fondurile inițiale și apoi vor identifica dezvoltatorii potențiali în proiectele desfășurate de aceștia.

Persoanele care vor să beneficieze de această sumă trebuie să urmeze cursuri de antreprenoriat timp de 12 luni și să învețe cum să elaboreze planuri de afaceri.

De asemenea, românii trebuie să angajeze cel puțin patru persoane în întreprinderile sociale și să asigure o cofinanțare de minim 10%.

Proiectul Ghidului Solicitantului a fost publicat. Acesta este într-o perioadă de consultare publică până pe 25 mai.

Prin intermediul acestui program, 720 de întreprinderi vor putea fi sprijinite și vor fi create 3.064 noi locuri de muncă, potrivit Antena3.

Românii care pot beneficia de 100.000 de euro de la stat

  • entități ale economiei sociale, rețele, uniuni, federații din sectorul economiei sociale;
  • entități relevante, respectiv: furnizori de formare profesională autorizați publici şi privaţi, furnizori de servicii de ocupare acreditați publici și privați, furnizori de servicii sociale, organizații sindicale şi organizații patronale, asociații profesionale, camere de comerț și industrie, ONG-uri;
  • autorități publice centrale sau locale, exclusiv în calitate de parteneri, în parteneriat cu toate categoriile de entități eligibile menționate mai sus.