Românii sunt dependenţi de sistemul public de sănătate. Potrivit unui studiu GFK, doar 2% dintre locuitorii ţării deţin o asigurare privată de sănătate, în timp ce aproape 4 procente nu au niciun fel de asigurare. Românii nu au nici un stil de viaţă foarte sănătos. Mai bine de jumătate dintre aceştia spun că nu obişnuiesc să ia vitamine sau să facă exerciţii fizice regulat. În plus, participanţii la sondaj spun că obişnuiesc să consume ţigări şi alcool în cantităţi moderate.
Potrivit studiului, circa 93% dintre români sunt asiguraţi doar în sistemul public de sănătate.
Un procent de 2% au abonament la o clinică privată plătit integral sau parţial de angajator şi tot două procente deţin o asigurare privată de sănătate.
În plus, 4% dintre români nu au niciun fel de asigurare de sănătate.
Datele reies dintr-un studiu făcut public de GFK. Statisticile sunt îngrijorătoare, dacă ţinem cont de faptul că sistemul public de sănătate a arătat că are numeroase puncte nevralgice. Pe de altă parte, autorii cercetării susţin că cifrele arată şi piaţa serviciilor medicale private are un potenţial mare de creştere în anii următori.
Cel mai prost la capitolul sănătate stau dobrogenii. 13% dintre aceştia nu au asigurare de sănătate. În cazul muntenilor şi moldovenilor, vorbim de 6 procente.
Ceva mai bine stau bucureştenii. 5% dintre aceştia au asigurări private.
Obiceiurile nesănătoase reprezintă de asemenea o problemă. Mai bine de jumătate dintre români nu obişnuiesc să facă exerciţii fizice şi nici să consume vitamine sau suplimente alimentare. În plus, consumul de alcool şi ţigări reprezintă şi el o problemă.
La capitolul plusuri, cercetarea arată că aproximativ 57% dintre români îşi menţin o igienă corespunzătoare, au o abordare optimistă a vieţii şi au o alimentaţie bazată pe cât mai multe produse naturale.
Studiiul a fost realizat pe un eşantion de 1000 de persoane, cu vârsta de peste 15 ani.