Românii cu cel mai mic consum de energie vor fi cei mai afectați după renunțarea la prețurile plafonate / Facturi mai mari cu 25 de lei

Publicat: 25 09. 2024, 18:02
Foto: flickr.com

Cei mai afectați de renunțarea la plafonarea prețurilor la energie vor fi micii consumatori care vor plăti facturi cu 25 de lei mai mari, atrage atenția Laurenţiu Urluescu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie din România (AFEER), potrivit Adevărul.

Acesta a precizat că românii care au cel mai mic consum de energie electrică vor fi cei mai afectaţi de creşterea facturilor la electricitate, începând din aprilie 2025:

De la 1 aprilie, anul viitor, şi să nu consideraţi că e o păcăleală – se termină schema de plafonare a preţurilor, iar consumatorii de energie electrică şi gaze naturale vor fi pe piaţa liberă. Mai ales consumatorul de energie electrică care are un consum de sub 100 de kilowaţi-oră pe lună, care beneficiază acum de tariful de 0,68 lei, care este un tarif complet nesustenabil, la acesta din păcate va fi o creştere.

Din estimările noastre, cei care consumă cam 50 de kilowaţi-oră pe lună vor trebui să plătească lunar în plus cam între 20 şi 25 lei. (…) Ne bucurăm că am văzut un suport destul de mare din partea autorităţilor să încerce deblocarea schemei de ajutor pentru consumatorul vulnerabil. Sunt consumatori în România care trebuie ajutaţi, dar nu toţi – şi ar trebui ca ajutorul să fie direcţionat direct către cei care au într-adevăr nevoie„, a menţionat Laurenţiu Urluescu.