Românii care vor să plece în Turcia sau Grecia trebuie să se pregătească de noi restricții COVID-19

Publicat: 13 07. 2022, 11:08
Foto: Anna Shvets/ Pexels

Numărul cazurilor de Covid-19 au început să crească semnificativ de la o zi la alta, astfel că de teama unui nou val pandemic, mai multe țări extrem de vizitate în această perioadă a anului, precum Grecia și Turcia, au impus deja o serie de restricții.

Turiștii trebuie să poarte iar mască în Grecia și Turcia

În plin sezon estival, destinațiile turistice preferate de români reintroduc restricții anti-COVID 19, astfel că vestea nu este deloc apreciată de turiști.

Autoritățile din Grecia au decis momentan ca la vamă să nu fie obligatoriu certificatul verde, însă, în condițiile în care numărul de cazuri crește cu câteva mii de la o săptămână la alta, se va lua o decizie inclusiv în acest sens.

Momentan, autoritățile elene au impus purtarea măștii în spațiile publice și distanțarea socială, asta fiindcă sunt așteptați peste un milion de turști doar din România, ceea ce ar putea declanșa un nou val pandemic dacă nu se ține cont de restricții.

De asemenea, și în Turcia este recomandată purtarea măștii și distanțarea socială, mai ales că zilnic sunt înrgistrate peste 10.000 de noi cazuri de COVID. Nici în această țară nu se cere încă certificatul verde la vamă, însă turiștii sunt obligați să completeze un formular de intrare în țară, cu 72 de ore înainte de sosire.

Tot mai multe țări reintroduc măsurile restrictive anti COVID

Nu doar Grecia și Turcia sunt printre țările favorite de români, Italia și Spania sunt la fel de apreciate. Din nefericire, aici sunt înregistrate în jur de 100.000 de noi cazuri zilnic, astfel că masca este obligatorie în transportul public în comun.

De asemenea, în Cipru și Egipt masca este obligatorie în spațiile închise și în mijloacele de transport în comun, momentan nefiind nevoie de certificat verde la intrare. Malta și Franța cer certificat verde la intrare și sunt extrem de restrictive.