Românii care vin în țară prin vama Nădlac II se pot vaccina cu Johnson & Johnson în primul centru mobil

Publicat: 02 06. 2021, 13:12

A fost deschis miercuri centrele temporare de vaccinare anti-COVID-19 dedicate diasporei, în punctele terestre de trecere a frontierei de la Arad, cele mai tranzitate din țară, anunță Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

Miercuri s-a deschis primul centru de vaccinare mobil, la punctul de trecere a frontierei Nădlac II.

Așadar, românii care intră în România vor putea începând de astăzi, ora 10, să se vaccineze cu vaccinul Johnson & Johnson (doză unică), fără programare. Menționăm că și însoțitorii acestora care nu sunt cetățeni români pot beneficia de acest vaccin.

Centrul de vaccinare dispune de două amplasamente special amenajate. Unul dintre acestea este dedicat vaccinării, iar un altul este destinat supravegherii persoanelor cărora tocmai le-a fost administrat vaccinul.

Supravegherea posibilelor reacții alergice ulterior vaccinării este realizată de către personal medical calificat din cadrul Direcției de Sănătate Publică Arad.