Românii au împânzit drumurile țării înaintea Paștelui. Aglomerație în Gara de Nord, în Vinerea Mare (VIDEO)
De două zile este haos pe drumurile țării. Fie că revin din străinătate sau pur și simplu pleacă din marile orașe către locurile de baștină pentru a-și petrece sărbătorile de Paște, românii îndură ore în șir în coloane sau pe peroane, a relatat Dan Gabor, vineri dimineață, la Știrile B1 TV.
Este aglomerație în Gara de Nord, în Vinerea Mare
Cornel Chitucea, reporter B1 TV, a fost vineri dimineață în Gara de Nord pentru a surprinde un pic din atmosfera de acolo.
„Românii se întorc, așadar, în orașele de proveniență, iar cei din Capitală vin încă de la primele ore ale dimineții pentru a se asigura că nu vor pierde trenul către casă (…).CFR a anunțat că va suplimenta trenurile în această perioadă, bineînțeles, pentru a fluidiza traficul feroviar și pentru a nu se forma neplăceri în urma mersului cu trenul.
CFR face apel și la călători să nu urce în tren fără biletul de călătorie – dacă nu au un bilet, mai bine cumpără unu de la casa de bilete pentru că, fiind trenurile atât de aglomerate, cei care se ocupă de vânzarea biletelor în tren nu vor putea să ofere acest serviciu în perioada următoare, având în vedere că fluxul de călători este unul extrem de ridicat”, a spus Cornel Chitucea.