Românii ar putea avea o nouă zi liberă pe an: A treia zi de Paşte

Românii ar putea avea o nouă zi liberă pe an: A treia zi de Paşte
Foto: libertatea.ro

Cea de-a treia zi de Paşte ar putea deveni sărbătoare nelucrătoare.12 deputaţi şi senatori PSD şi PPDD au depus un proiect de lege în acest sens, moitvând că cea mai mare sărbătoare a creştinismului trebuie marcată solemn în toate cele trei zile.

„Paştele este cea mai importantă sărbătoare creştină a anului. Sfintele Paşti sau sărbătoarea vieţii marchează miracolul Învierii Domnului, iar actele de purificare din Săptămâna Luminată readuc echilibrul şi armonia creştinilor. Obiectul acestei sărbători creştine este şi amintirea vie a patimii. Hristos a murit pentru noi şi a triumfat pentru noi. În moartea Lui stă mântuirea noastră, în Învierea lui stă biruinţa noastră. Sărbătoarea Paştelui, sărbătoarea luminii şi a bucuriei, şi-a păstrat până în prezent farmecul şi semnificaţia, fiind un moment de linişte sufletească şi de apropiere de familie”, se arată în expunerea de motive a proiectului care în prezent se află la Senat, primă Cameră sesizată.

Iniţiatorii sunt deputaţii PSD Constantin Adăscăliţei, Ioan Axente, Ileana Cristina Dumitrache, Mihăiţă Găină, Marian Ghiveciu, Horia Grama, Cornel Itu, Constantin Mazilu, Florian Nicolae, deputaţii PPDD Liliana Ciobanu şi Marioara Nistor şi senatorul PSD Laurenţiu Florian Coca, notează Mediafax.

Iniţiatorii mai susţin, în expunerea de motive, că este necesară instituirea ca sărbătoare legală în care nu se lucrează şi a celei de-a treia zi a Paştelui şi pentru că „Învierea Domnului este, pentru unele lăcaşuri de cult, prilej de dublă bucurie: praznic împărătesc şi ziua hramului bisericii”.

În România există în prezent doar 12 zile libere consacrate prin lege în afara sărbătorilor de duminică, scriu iniţiatorii, precizând însă că de multe ori, în practică, patru dintre ele coincid cu zilele de week-end.
 

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`