România va primi noi avioane F-16 din partea SUA, după descoperirea dronei căzute în Tulcea

Publicat: 08 09. 2023, 22:21
Actualizat: 08 09. 2023, 22:34
Foto simbol: Facebook @ Forțele Aeriene Române

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a anunțat că SUA vor trimite noi avioane de luptă F-16 pentru consolidarea misiunilor de poliție aeriană în România, conform unui comunicat al Departamentului de Stat.

În cadrul unei discuții cu ministrul român de externe, Luminița Odobescu, Blinken a vorbit despre o viitoare rotație a unor avioane de luptă F-16 suplimentare ale SUA pentru consolidarea misiunii de poliție aeriană a NATO în România.

Avioane de luptă F-16 pentru România din partea SUA

Luminița Odobescu a salutat sprijinul și solidaritatea SUA și a Aliaților cu România, subliniind importanța menținerii în atenția NATO a evoluțiilor din Marea Neagră și regiune.

„Ministrul Luminiţa Odobescu şi secretarul de stat Blinken s-au referit la importanţa continuării discuţiilor şi coordonării bilaterale pe teme de securitate şi privind agenda curentă a NATO”, a transmis MAE, scrie antena3.ro.