România va cere Comisiei Europene să prelungească termenul de închidere a termocentralelor pe cărbune din Oltenia cu doi ani

România va cere Comisiei Europene să prelungească termenul de închidere a termocentralelor pe cărbune din Oltenia cu doi ani
Termocentrala Turceni, sursă foto: captură YT

România va solicita Comisiei Europene prelungirea termenului de închidere a termocentralelor din Oltenia, a transmis Sebastian Burduja, ministrul Energiei, doar că nu se arată prea optimist privind rezultatul.

România ar putea cere prelungirea termenului

„Tragem nădejde că vom avea înțelegerea Comisiei ca, pentru o perioadă de timp, să folosim grupurile pe cărbune și după 1 ianuarie 2026”, a transmis Sebastian Burduja, conform Economica.

El a dat de înțeles că țara noastră ar mai putea cere prelungirea termenului de închidere a termocentralelor cu doi ani, având în vedere că noile proiecte energetice ale Complexului Energetic Oltenia sunt întârziate chiar cu acest interval de timp.

Șanse slabe ca solicitarea să fie acceptată

Cu toate acestea, s-a mai negociat o dată la Comisia Europeană pe acest subiect, iar România a și primit banii prin PNRR pentru a închide aceste termocentrale, informează Economica.

Planul de restructurare și decarbonare al Complexului Oltenia prevede că, până în 2026, vor trebui închise toate capacitățile energetice pe bază de lignit, moment din care vor deveni operaționale centralele pe gaz de la Turceni și Ișalnița.

De la finalul anului 2020, au fost scoși din exploatare 945 MW pe cărbune.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)