România, sub amenințarea unei mase de aer rece / Cum va fi vremea în Europa: Zone sub Cod roșu de ger

Publicat: 05 01. 2023, 18:01
Actualizat: 05 01. 2023, 19:30
Sursa foto: Pixabay

România va fi amenințată de o masă de aer rece. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat că țara noastră va fi lovită de un val de frig.

„Vorbim de o formațiune depresionară extinsă în parte de nord, nord-vest, și cu deplasare către estul Europei, care a înglobat o masă de aer rece, ce a determinat scăderi ale valorilor termice chiar și în țara noastră.

Pe parcursul zilei de ieri, s-a răcit partea de sud-est a teritoriului României, semnificativ chiar, față de intervalul anterior în care am avut temperaturi de primăvară, chiar de început de vară”, a spus Alina Șerban, meteorolog ANM.

În România, temperaturile vor scădea

Meteorologii ANM au anunțat că vântul urmează să se intensifice în mai multe zone din țară: ”Intensificări de 45-55 km/h, iar izolat chiar 60-70 km/h. Viteze mai mari ale vântului vor fi în zonele de munte, peste 70-90 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 de metri vorbim de rafale de 100-110 km/h, asociate și cu ninsoare, astfel încât va determina viscol și vizibilitate redusă în zona respectivă”, atrage atenția meteorologul.

Jumătatea estică a țării va simți cel mai tare frigul în următoarele zile, ploaia fiind prezentă în special în jumătatea de nord a României, pe arii restrânse, potrivi evz.ro.

Cum va fi vremea în Europa

Ciclonul de aer rece ar urma să lovească cel mai tare Germania, țară care va intra sub cod roșu și portocaliu de ger. Danemarca, Letonia, Polonia și Slovacia vor fi sub cod portocaliu.

Ciclonul polar va influența și temperaturile din România. Țara va fi sub cod galben de vânt și viscol în special în zonele montane.