România se pregăteşte să antreneze piloţii ucraineni pe cele 17 avioane F-16 ajunse în ţară: „Vor zbura cam 60-70 de ore”

Publicat: 13 11. 2023, 23:56
Actualizat: 14 11. 2023, 00:06
Foto: Facebook @ Forțele Aeriene Române

România a inaugurat primul centru de instruire pentru piloții ucraineni, pregătindu-i să manevreze avioanele de luptă F-16. Această facilitate din județul Călărași va fi folosită și pentru pregătirea piloților români care trec de la MIG-uri la aeronave F-16 mai moderne.

România pregăteşte piloţii ucraineni pentru a manevra avioanele de luptă F-16

În următoarele zile, primele trei aeronave vor sosi la Baza 86 de la Borcea. Românii care vor beneficia de instruire aici sunt piloții care au avut experiență anterior cu avioanele de tip Mig-21 Lancer, retrase din uz în luna mai.

Prima serie include 7 piloți, aceștia urmând să-și dedice următoarele 3 luni instruirii alături de specialiștii de la Lockheed Martin, compania americană responsabilă de construcția acestor modele, scrie Observator News.

Vor zbura cam 60-70 de ore cu aceste avioane. Vor face tot felul de misiuni de la zboruri de tranziţie până la lupte aer-aer, a declarat Wizard, instructor pe avioanele F16.

Piloţii vor zbura cam 60-70 de ore cu aceste avioane

Baza 86 de la Borcea va suferi o transformare majoră, devenind un centru de instrucție dedicat piloților de F-16. În viitorul apropiat, se planifică aducerea în această locație a piloților ucraineni pentru a beneficia de instruire.

Piloţii ucraineni vor începe îndată ce vor avea satisfăcute cerinţele de pre-antrenament, care se referă la deprinderea elementelor de abilităţi lingivistice şi in funcţie de fiecare pilot pregătirea va fi adaptată, a declarat Angel Tîlvăr, ministrul Apărării.

După ce dobândesc abilitatea de a pilota aceste aeronave, ucrainenii le vor utiliza în conflictul cu Rusia.