România primește a șasea tranșă de vaccin Pfizer/BioNTech: Peste 92.000 de doze de ser anti-COVID-19 ajung, luni, în țară

Publicat: 24 01. 2021, 17:54
Foto: Hepta.ro / Abaca Press / AA/ABACA

România va primi luni a șasea tranșă de doze din vaccinul anti-COVID-19 produs de Pfizer și BioNTech. 92.430 de doze vor ajunge pe 25 ianuarie în țara noastră, urmând a fi aduse cu avioane ce vor ateriza pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara, anunță duminică reprezentanții Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV). Autoritățile mai precizează că, potrivit calendarului de livrare, următoarea tranşă ar urma să ajungă în România marţi, 26 ianuarie, însă încă se așteaptă o confirmare în acest sens din partea producătorului.

O nouă tranșă de vaccin anti-COVID-19 ajunge, luni, în România

Dozele de vaccin primite luni vor fi transportate pe cale terestră către centrele de stocare din țară. Transportul va fi asigurat de firma producătoare, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă.

Cele peste 92.000 de doze de vaccin vor fi distribuite în Capitală și în alte șase centre regionale din țară, astfel:

– Centrul Regional de Distribuţie Bucureşti: 35.100 doze;

– Centrul Regional de Distribuţie Braşov: 11.700 doze;

– Centrul Regional de Distribuţie Cluj: 10.530 doze;

– Centrul Regional de Distribuţie Constanţa: 9.360 doze;

– Centrul Regional de Distribuţie Craiova: 7.020 doze;

– Centrul Regional de Distribuţie Iaşi: 11.700 doze;

– Centrul Regional de Distribuţie Timişoara: 7.020 doze.

CNCAV menționează că „în centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în tranşa curentă, cât şi în tranşele anterioare. (…) Pe măsură ce noile tranşe ajung în România, aplicaţia de programare se actualizează şi permite continuarea procesului de programare pentru categoriile populaţionale aflate în etapa curentă”.

De asemenea, CNCAV precizează că reprezentanții Pfizer au anunțat că începând din 25 ianuarie se revine la calendarul inițial de livrări către statele din Uniunea Europeană, iar numărul de doze livrate va crește începând de la jumătatea lunii februarie.

România a intrat, pe 15 ianuarie în a doua etapă a campaniei de vaccinare

România se află acum în a doua etapă a campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, începută pe 15 ianuarie. În această etapă pot primi vaccinul împotriva noului coronavirus persoanele de peste 65 de ani, cele care suferă de boli cronice, precum și personalul care lucrează în sectoarele de activitate considerate esențiale. În paralel continuă prima etapă de imunizare, care presupune vaccinarea personalului medical.

Potrivit CNCAV, din 15 ianuarie de la ora 15.00 până la data de 24 ianuarie,ora 09:00,s-au programat la vaccinare 842.300 persoane din etapa a II-a de vaccinare. Dintre aceștia346.474 sunt adulți peste 65 ani, 189.290 sunt persoane cu afecțiuni cronice și 306.536 sunt angajați din domenii esențiale.

Andrei Baciu:Până la sfârşitul lunii martie, sosesc în România 2,5 milioane doze de vaccin produse de Pfizer-BionTech

Secretarul de stat din Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, preciza recent că până la sfârşitul lunii martie, vor ajunge 2,5 milioane de doze de vaccin produse de Pfizer-BionTech şi 430.000 de doze produse de compania Moderna.

„Până la sfârşitul lunii martie, sosesc 2,5 milioane doze de vaccin produse de Pfizer-BionTech şi 430.000 de doze produse de compania Moderna. Vorbim de un estimat de vaccinuri, nu vorbim de cifre certe, pentru că situaţia este în dinamică. S-a întâmplat, săptămâna asta, o mică situaţie prin care a sosit doar jumătate din numărul de doze care trebuia să sosească. Însă aceste doze vor fi recuperate până la sfârşitul lunii martie, prin alocări suplimentare săptămânale”, a explicat Andrei Baciu.