România poate cumpăra 32 de avioane F-35. Camera Deputaților a adoptat proiectul

Publicat: 12 11. 2024, 17:52
Foto: Hepta - Zuma Press / Ssgt. Emily Farnsworth/Planetpix

România va achiziționa 32 de avioane F-35. Camera Deputaților a adoptat, marți, proiectul de lege. Acesta va merge la Senat, care este for decizional.

Proiectul, dezbătut în procedură de urgență

Proiectul de lege pentru realizarea capabilității operaționale de apărare aeriană prevăzută în Concepția de realizare a capabilității operaționale de apărare aeriană cu avioane multirol de generația a V-a în cadrul programului de înzestrare „Avion multirol de generația a V-a, F-35”, faza I, și unele măsuri privind derularea contractelor Guvern la Guvern specifice Programului Fireign Military Sales a fost aprobat cu 195 de voturi „pentru”, patru „împotrivă” și o abținere, potrivit Știripesurse.

Acest proiect se dezbate în procedură de urgență cerută de Guvern.

Senatul este for decizional în acest caz

Camera Deputaților este primă cameră sesizată, Senatul este for decizional.

Astfel, se urmărește „realizarea capacității operaționale de apărare aeriană (…) prin atribuirea contractelor de achiziție pentru pachetul de 32 de avioane F-35, motoare, muniții, suport logistic inițial, echipamente și servicii pentru instruire a personalului navigant de aviație, a personalului de sprijin și a personalului tehnic-ingineresc, echipamente criptografice cu regim special, asistență de specialitate, de la guvernul SUA”.