Paraskevi Michou, secretarul general adjunct al Comisiei Europene, a anuțat joi că România nu va beneficia de ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) nici în 2017. Oficialul a precizat renunțarea la această formă de control, impusă doar României și Bulgariei după accederea în Uniunea Europeană în 2007, va avea loc doar în funcție de acțiunile Guvernului și Parlamentului și în cazul în care reformele realizate vor fi sustenabile și realizabile.
Paraskevi Michou a făcut aceste precizări cu ocazia unei vizite efectuate în România care are drept scop urmărirea noului Guvern și Parlament. De asemenea, oficialul european a vorbit și despre viitorul raport MCV ce urmează să fie dat publicității în următoarele săptămâni.
"Așa cum știși, suntem în procesul de finalizare a raportului MCV și am venit aici să transmit mesajul că raportul va fi în această lună, cel mai probabil îl vom finaliza. Și am venit aici să spun că trebuie să continuăm progresul", a precizat oficialul Comisiei Europene, conform hotnews.ro.
Paraskevi Michou a precizat că deși MCV-ul nu va fi ridicat pentru moment, România a înregistrat progrese vizibile în cei zece ani de la aderare.
"În acest an ne uităm la ultimii zece ani, ne uităm la lucrurile bune și la lucrurile rele care s-au întâmplat. S-au înregistrat progrese dar trebuie să vedem că aceste progrese continuă. Le-am spus reprezentanților voștri că trebuie să lucrăm împreună, dar ceea ce Comisia Europeană și președintele Juncker ar vrea să vadă este să lucrăm în vederea finalizării MCV, dar acest lucru depinde de Guvernul din România și de Parlament în a accelera, a merge în direcția corectă, și nu înapoi", a afirmat oficialul european.
"MCV nu va fi ridicat anul acesta. Urmează să prezentăm raportul pe 2016 și vom rămâne deschiși cooperării și pentru anul viitor. Dar, în acest an, așa cum am spus, nu se va întâmpla. Raportul este deja gata. Pașii următori depind de ceea ce am spus. Am venit aici pentru a transmite mesajul că dorim o cooperare strânsă care să ducă la ridicarea MCV, dar acest lucru depinde de ceea ce Guvernul și Parlamentul vor face, depinde de îndeplinirea tuturor condițiilor stabilite și că reformele făcute sunt sustenabile și ireversibile. Cred că am ajuns la un acord de a lucra împreună pentru a realiza aceste obiective", a afirmat secretarul general adjunct al Comisiei Europene, dupa întâlnirea cu reprezentanții conducerii Parlamentului.
Întrebată dacă raportul MCV ce urmează a fi publicat va fi pozitiv, Michou a precizat că România a avut atât progrese cât și regrese în cei 10 ani de la aderarea la UE.
"Nu. Când am spus progrese făcute în ultimii zece ani m-am referit la instituțiile pe care le-am văzut construite, la structurile deja încorporate în sistem. În orice caz, am văzut în acești zece ani și regrese certe și asta este ceea ce vrem să evităm în viitor. Nu pot acum să vă spun cum va arăta raportul, pentru că nu este finalizat, dar când mă uit în urmă, în ultimii zece ani, sunt progrese foarte mari în unele zone, în altele progrese normale, dar în alte domenii am văzut regrese și încercam să permitem și să ne punem la dispoziție instrumentele pentru a merge doar în direcția progreselor făcute", a precizat Michou.
Mecanismul de Cooperare și Verificare a fost introdus în 2007, ca o condiție a aderării României și Bulgariei la UE și se concentrează în special pe reforma justiției, lupta împotriva corupției și combaterea crimei organizate.