România, la ora oficială de vară în noaptea de sâmbătă spre duminică

Publicat: 25 03. 2011, 17:24
Foto: qmsrepair.com

România va trece în noapte de sâmbătă spre duminică la ora oficială de vară, ceasurile urmând să fie date înainte cu o oră, ora 03:00 devenind ora 04:00.

CFR a anunțat că trecerea la ora de vară nu va afecta mersul trenurilor însă a precizat că garniturile aflate în mișcare între orele 03:00 și 04:00 vor avea mici întârzieri.

Trenurile care vor circula spre Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina și Bulgaria vor circula normal, țările enumerate mai sus trecând la ora de vară în aceeași zi ca și România.

Ora de vară se aplică anual în ultima duminică a lunii martie, ora 03:00 devenind ora 04:00. În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932 fiind suspendată în 1943 iar apoi reintrodusă în 1979.