Nicio instituție de învățământ superior din România nu mai figurează în prestigiosul top Shanghai al universităților lumii. Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, singura de la noi din țară care se mai afla în acest clasament, a căzut și ea sub primele 1.000 de locuri.
Creat în 2003 de Shanghai Ranking Consultancy, acest top, care examinează peste 2.500 de instituții de învățământ superior pentru a le identifica pe primele 1.000, se concentrează pe activitățile de cercetare în domeniul științelor exacte.
Universitatea americană Harvard e din nou pe primul loc, urmată de alte două instituții americane prestiogioase: Universitatea Stanford și Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT). Urmează apoi Universitatea Cambridge, una dintre cele două instituții britanice care figurează – alături de Oxford (locul 7) – în primele 15 locuri.
Pentru prima dată din 2017, România nu mai e prezentă prin nicio universitate.
Universitatea din București a făcut și ea parte din clasament o vreme, dar apoi a mai rămas doar UBB Cluj. Acum, și aceasta a fost eliminată pentru că nu mai îndeplinește criteriile pentru a fi în primele 1.000 de locuri.
Spre comparație, Polonia e reprezentată cu 9 universități, Cehia cu 6, Ungaria cu 4 și Serbia cu două universități.