Pentru elevii unei școli din localitatea Izvoare, județul Dolj, mersul la toaletă este o adevărată aventură. Pentru că școala nu are grupuri sanitare în clădire și nici măcar în curte, școlarii sunt nevoiți să traverseze o stradă și apoi o piață pentru a ajunge la niște toalete publice, informează Digi24. Cât despre profesori, ei fac cu rândul de pază la trecerea de pietoni, pentru a-i supraveghea pe elevi.
Toaletele şcolii au fost construite în 2005 şi au costat 150.000 de lei, bani de la Banca Mondială. Autoritățile au susținut că aceasta a fost singura soluție pentru că terenul din curtea școlii a fost revendicat. De atunci, elevii și profesorii se chinuie zi de zi.
Actualul edil promite că se vor ridica toalete în curtea şcolii, pentru că Primăria a reuşit să obţină în instanţă o bucată din terenul revendicat. Despre construirea unui grup sanitar în şcoală nu poate fi vorba, pentru că ar costa prea mult şi ar fi nevoie de multe autorizaţii.
„Cu ajutorul primăriei, se vor investi 130.000 de lei pentru realizarea acestor toalete. S-a realizat deja studiul de fezabilitate”, a declarat Fica Velcu, directorul şcolii.
Nu e clar, însă, când încep lucrările.
Şcoala din Izvoare nu are autorizaţie de funcţionare tocmai din cauza toaletelor care sunt peste drum, mai precizează Digi24.