România este pe primul loc în Europa la numărul de infecţii cu sifilis

România este pe primul loc în Europa la numărul de infecţii cu sifilis

România ocupă locul întâi în Europa la numărul de infecții cu sifilis, arată Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP). Mai mult, ne aflăm pe locul doi în topul numărului de cuzuri de gonoree, în timp ce în cazul infecţiilor cu chlamidya, România se află printre ultimele locuri.

În anul 2010 numărul total de cazuri de sifilis a fost de 2326, din care 1262 în mediul urban şi 1064 în mediul rural. Potrivit INSP, distribuţia pe sexe este de 1171 de cazuri la bărbaţi şi 1155 la femei. Un procent de 24,55% din cazurile de sifilis la femei s-au înregistrat la gravide.

În ceea ce priveşte incidenţa pe grupe de vârstă, cele mai mari valori ale incidentei se menţin la vârstele cuprinse între 20 şi 34 de ani.

Sifilis este una dintre cele mai răspândite boli cu transmitere sexuală, produsă de o bacterie în formă de spirală, numită Treponema pallidum. Este o boală gravă prin consecinţele pe care le are în timp asupra tuturor organelor, în special asupra sistemelor nervos şi cardiovascular.

Contaminarea cu microbul sifilisului se face prin raport sexual, prin atingerea leziunilor unui bolnav, prin sărut şi atingerea obiectelor contaminate.

Antibioticele sunt un tratament eficient pentru sifilis. Antibioticul recomandat de obicei este penicilina. Doxicilina poate fi utilizată că o alternativă de tratament la persoanele care sunt alergice la penicilină.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`