Țara noastră rămâne fruntașă la nașteri prin cezariană cu peste 400 de astfel de intervenții în 2017 la fiecare 100.000 de locuitori conform datelor publicate miercuri de Eurostat, citate de Agrepress. Țara noastră este depășită doar de Cipru care are 600 de intervenții la suta de mii de locuitori. La nivelul Uniunii Europene în anul 2017 s-au realizat 1,4 milioane de nașteri prin cezariană. Nu este primul an când România se află în top situația fiind recunoscută chiar și de medicii ginecologi.
„Această noțiune și atitudine de malpraxis influențează uneori defensiv practica medicală. Sigur că trebuie făcute o serie de reglementări, care să protejeze în egală măsură și medicul. Dacă luăm să analizăm rațional o naștere vaginală din punct de vedere statistic are mai puține riscuri decât una normală. Se consideră că riscurile unei nașteri vaginale sunt de 16 ori mai mici decât ale unei cezariene”, declara pentru Digi24.ro Gheorghe Peltecu, medic primar maternitatea Filantropia.
Acesta spune că și pacientele sunt mai reticente atunci când vine vorba de nașterea naturală.
„Viitoarelor mămici le e frică şi de complicaţii, dar şi de durere şi de faptul că se întâmplă în mijlocul nopţii când medicul curant poate să nu vină la spital şi e o chestie şi mai simplă ca să poţi să ai un fel de programare a naşterii. De aici există şi noţiunea de cezariană la rece şi cezarienele la cald, atunci când vii la spital şi ai contracţii şi faci operaţia de cezariană din varii motive sau la rece, adică complet programată, fără contracţii”, adaugă Gheorghe Peltecu, medic primar maternitatea Filantropia.
Același studiu Eurostat arată că operaţia cezariană este mai puţin frecventă în Lituania, Suedia, Olanda şi Finlanda.
La polul opus se află operațiile pentru tratarea cataractei. În total în Uniunea Europeană au fost realizate 4,7 milioane operaţii de cataractă, cele mai multe în Portugaliaau unde au fost realizate 1.400 de operaţii de cataractă la 100.000 de locuitori. Clasamentul continuă cu Austria, Franţa, Cehia şi Letonia (toate cu 1.300 de operaţii la 100.000 de locuitori). În contrast, în trei state membre au fost efectuate mai puţin de 400 de operaţii de cataractă la 100.000 de locuitori, respectiv Irlanda (241), Cipru (303) şi România (395).
„Din nefericire, afectează pe toată lumea. Care sunt cauzele acestei opacifieri este greu de spus. Prevalența crește odată cu înaintarea în vârstă. Vederea ajunge să fie ca prin ceață, ca printr-un geam din ce în ce mai mat”, explica pentru Hotnews prof. dr. Călin Tătaru, președintele Societății Române de Cataractă și Chirurgie Refractivă.