Întreaga Europă a fost cuprinsă în această săptămână de un val de frig și ninsori. După o iarnă timpurie ușoară, un val de frig s-a dezvoltat între Extremul Orient (Japonia, nordul Chinei, Peninsula Coreeană) și Rusia. Schimbările meteorologice sunt generate de prezența unui anticiclon foarte puternic și rece în Siberia.
Practic, de luni frigul a invadat Europa. Temperaturile vor scădea semnificativ sub zero grade, cu valori estimate de – 15 grade Celsius în estul Franței, precum și în majoritatea altor țări din Europa de nord și centrală. În țările baltice și Polonia sunt așteptate în zori temperaturi de – 25 sau chiar – 30 de grade Celsius, scrie Agerpres.
Săptămâna trecută, zăpada a acoperit Japonia până la Hiroshima, fapt considerat excepțional. În partea de nord a arhipelagului nipon, stratul de zăpadă a atins aproape doi metri în 72 de ore. Frigul care însoțește ninsoarea este de așteptat să consolideze înghețul toată săptămâna, în contextul în care sunt anticipate noi precipitaţii.
Această acumulare de aer foarte rece care a venit din Rusia se extinde în Germania și Franța iar de săptămâna viitoare în insulele britanice, fiind precedată de un viscol în weekendul abia încheiat.
Și România se confruntă în aceste zile cu ninsori abundente și frig. Administrația Națională de Meteorologie a făcut publice estimările privind evoluția valorilor termice și a precipitațiilor pentru următoarele două săptămâni. Intervalul vizat este cuprins între 29 decembrie 2014 și 11 ianuarie 2015, potrivit ANM.
”Revelionul stă sub semnul gerului. Va fi o noapte extrem de rece în toată țara. Nu vor fi zone din țară unde temperatura să nu coboare sub minus 10 grade. Mai mult, majoritatea zonelor vor avea parte de temperaturi sub minus 15 grade, ajungând local la minius 20 de grade, iar în zonele depresionare undeva sub minus 25 de grade. Deci este elementul pe care trebuie să îl ia în calcul mai ales aceia care vor să își petreacă noaptea dintre ani în aer liber. Va fi o noapte foarte geroasă, fără intensificări ale vântului.”, a explicat pentru B1 TV Teodora Cumpănașu, meteorolog de serviciu ANM. (Detalii AICI)
Ninsorile abundente şi viscolul puternic dau peste cap traficul rutier, în special în judeţele Buzău, Brăila şi Vrancea, unde ANM a emis o avertizare nowcasting de Cod Roşu. (Detalii AICI)