România cumpără sisteme portabile de rachete antiaeriene. Licitație de circa 680 de milioane de euro

Publicat: 19 08. 2022, 22:02
Actualizat: 01 09. 2022, 12:19
Sursa foto: Wikipedia

Statul româneste urmărește să se înarmeze cu  sisteme portabile de rachete antiaeriene care le-au dat mari bătăi de cap rușilor în războiul din Ucraina.

Ce prevede acordul cadru

Licitația publicată în SEAP are o valoare maximă estimată de 677.298.000 milione de euro fără TVA. Acord-cadru prevede achiziționarea unui număr de 231 sisteme conform descrierii din specificația tehnică (cerința C2+C3) la care se adaugă echipamente auxiliare, astfel:

– 87 sisteme pentru antrenament;

– 19 stații mobile pentru verificări;

– 23 echipamente auxiliare pentru detectare defecte;

– 66 seturi de echipamente mentenanță de nivel luptă;

– 20 seturi de echipamente mentenanță de nivel intermediar;

– 87 seturi materiale didactice;

– 1 simulator instruire instituțională;

– 10 rachete testare operațională;

– 148 interfețe C2;

– 1 set de materiale didactice pentru instruire instituționalizată;

– livrare de pachet suport logistic.

Licitația va fi adjudecată în baza celui mai bun raport calitate – preț, după următoarea formulă:

70% propunerea tehnică:

F1:Distanța maximă la care țintele pot fi combătute (m) 15%

F2:Înălțimea maximă la care țintele pot fi combătute (m) 15%

F3:Viteza maximă a țintelor ce pot fi combătute („ținta se duce”) (m/s) 15%

F4:Durata inițială de viață în serviciu a rachetei antiaeriene (ani) 15%

F5:Probabilitatea de lovire a țintei cu o singură rachetă 15%

F6:Numărul de sisteme (conform cerințelor C2 și C3 din Specificația tehnică) livrate în primele 12 luni de la semnarea contractului 15%

F7:Realizarea mentenanței de nivel complex în România 10%

Cerința minimă de calificare: operatorii economici candidați trebuie să prezinte documente din care să rezulte că, în ultimii 5 ani, calculați prin raportare la data limită de depunere a candidaturilor (stabilită în anunțul de participare), au executat livrări de produse similare și care cumulat să fi avut o valoare de cel puțin 677.298.000,00 euro, această valoare reprezentând valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent acordului cadru ce urmează a fi atribuit. Prin produse similare, autoritatea contractantă înțelege numai sisteme de rachete antiaeriene portabile.

Ofertele au termen final de depunere data de 28.09.2022.

Câteva din cele mai cunoscute sisteme MANPADS ce ar putea intra la licitație ar fi, spre exemplu: Mistral (MBDA), Stinger (Raytheon), Starstreak (Thales), RBS 70 (SAAB) sau Piorun (Mesko – Polonia).