România cumpără avioane F16 din Portugalia, în valoare de 550 de milioane de euro

România cumpără avioane F16 din Portugalia, în valoare de 550 de milioane de euro

Contractul de achiziție în urma căruia 12 avioane F16 modernizate vor intra în dotarea Forțelor Aeriene Române a fost semnat de către Guvernul român și cel portughez

Guvernul României şi cel al Republicii Portugheze au semnat contractul de achiziţie, în urma căruia 12 aparate F-16 modernizate, din excedentul Forţelor Aeriene Portugheze, vor intra în dotarea Forţelor Aeriene Române. După finalizarea negocierilor de ordin tehnic şi financiar, contractul de achiziţie a fost semnat după obţinerea autorizaţiei de transfer din partea americană. Acest tip de autorizare, acordată de Congresul SUA, este obligatorie, înainte de încheierea oricărui contract”, se arată într-un comunicat MApN.

Avioanele vor costa, în total, 550 de milioane de euro, sosirea primelor aceste aeronave în România fiind planificată pentru anul 2016.

”Acest program se referă la avioane F16, nu doar achiziția acestora, ci și modernizarea bazelor din țară de pe care vor opera aceste avioane, înseamnă și pregătirea celor 20 de tehnicieni, fie ingineri sau maeștri militari. Înseamnă și modernizarea avionaelor care vor fi echipate cu motoare noi plus două motoare de rezervă, înseamnă avionică de ultimă generație, sistem de zbor electronic și armamentul necesar pentru a putea îndeplini cele trei misiuni ale aviației de vânătoare”, a explicat, într-o intervenție telefonică pentru B1 TV, ministrul Apărării Mircea Dușa.

Întrebat despre modul în care se vor achita aceste aeronave, ministrul a replicat: ”La nivelul forțelor aeriene se desfășoară mai multe programe de înzestrare și modernizare a flotei aeriene. Precum programul Spartan și facilitățile pe care le oferă această capabilitate militară, precum și programul de înzestrare a României cu avioane de vânătoare. Acest program a fost aprobat prin lege, spre deosebire de alte programe care s-au derulat cu firme din străinătate sau din țară. Este un proiect guvernamental, derulat practic între trei guverne, România, Portugalia și SUA. Am achitat în această lună și prima tranșă, din bugetul de stat. La fel se va face și în anii următori. Sperăm ca în elaborarea bugetului pe 2014 să cuprindem și acest capital tranșa a doua care trebuie plătită”.

Mircea Dusa despre avioanele F16 achizitionate de la portughezi

Embed:

Urmăriți B1TV.ro și pe
`