România cere asistență internațională pentru produse de strictă necesitate în tratarea pacienților cu forme severe și critice de COVID-19 (DOCUMENT)

România cere asistență internațională pentru produse de strictă necesitate în tratarea pacienților cu forme severe și critice de COVID-19 (DOCUMENT)
Foto: Pixabay

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat, marți, Hotărârea nr. 78 privind solicitarea de asistență internațională pentru asigurarea produselor de strictă necesitate în tratarea pacienților cu forme severe și critice de COVID -19. Concret, cererea se referă la concentratoare de oxigen și la flacoane de Tocilizumabum.

Anunțul vine într-o zi în care România, cu peste 15.000 de îmbolnăviri depistate pe un interval de 24 de ore, a înregistrat un nou record negativ de cazuri de infecție cu coronavirus. Mai mult decât atât, potrivit autorităților, la nivel național nu mai sunt paturi ATI pentru bolnavii de COVID-19, „altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2”. Datele oficiale arată că în țara noastră sunt în scenariul roșu peste 200 de orașe și municipii, respectiv peste 1.000 de comune.

Hotărârea nr. 78 poate fi consultată integral AICI

La ce se referă solicitarea de asistență internațională formulată de România:

  • solicitarea de asistență internațională constând în achiziționarea a 12.700 flacoane de 400mg de Tocilizumabum;
  • solicitarea de asistență internațională constând în concentratoare de oxigen.
Urmăriți B1TV.ro și pe
`