Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că la nivel național sunt 106 paturi libere de ATI, dedicate pacienților bolnavi de COVID-19. În unitățile sanitare de profil sunt internate peste 1.400 de persoane în stare gravă, în urma infectării cu SARS-CoV-2.
În toamna acestui an, România s-a confruntat cu o criză a paturilor de ATI pentru bolnavii de COVID-19, mai mulți pacienți fiind trimiși în Ungaria sau în Germania pentru a putea avea acces la tratamente cu oxigen. La nivel național, marți, au fost raportate peste 2.000 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.
Potrivit datelor oferite de GCS, la nivel național, la acest moment sunt disponibile 106 paturi libere de ATI:
Totodată, aceștia au precizat că în data de 23 noiembrie 2021, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1.694 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19. În București sunt avizate de DSP 383 paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19.
De asemenea, la nivel național există o rezervă operațională de 127 paturi ATI destinate pacienților de COVID-19. Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienților ATI depășește capacitatea secțiilor principale.
Lista cu spitalele în care se regăsesc paturi din rezerva operațională poate fi consultată aici!
La nivel național, incidența a ajuns la 2.88, după cum arată ultimele date ale INSP. În scenariul roșu mai sunt doar 11 județe, în timp ce 13 județe sunt în scenariul galben.