Ministerul Afacerilor Externe a precizat, într-un comunicat de presă, că 108 români aflați în diasora cu titlu temporar, nerezidenți și care au fost afectați de măsurile adoptate de alte state în contextul pandemiei de coronavirus, au fost repatriate în cursul zilelor de vineri și sâmbătă.
Mai precis, vineri, MAE a facilitat revenirea în România a 52 de cetățeni români. Acestia au fost angajați pe durată determinată ai unor companii care desfășurau activități în regiunea Kurdistan, Republica Irak.
Revenirea lor asigurată cu o cursă aeriană, tip charter, operată de o companie privată.
În aceeași zi, instituția a permis revenirea în statele de domiciliu, respectiv reședință, și pentru 65 cetățeni străini, care și-au continuat călătoria de la București către destinațiile finale.
Sâmbătă, MAE ajutat să revină în România 56 de oameni care se aflau cu titlu temporar în Dubai, Emiratele Arabe Unite.
Aceștia au fost aduși cu o cursă aeriană, tip charter, operată de o companie privată, pe ruta Dubai – Chișinău – București, cu aceeași cursă fiind repatriați și 64 de cetățeni din Republica Moldova.
MAE menționează ”că facilitarea repatrierii cetățenilor din Republica Moldova vine în completarea eforturilor mai ample depuse de România în contextul pandemiei de COVID-19 de a permite tranzitul și repatrierea în deplină siguranță a cetățenilor Republicii Moldova. Astfel, în ultimele zile, în cooperare cu Ambasada Republicii Moldova la București, MAE a facilitat tranzitul pe teritoriul național a altor 60 de cetățeni ai Republicii Moldova, cu respectarea condițiilor stabilite de autoritățile române”.
Ministerul Afacerilor Externe a făcut un apel la cetățenii României, privind evitarea oricăror călătorii externe care nu sunt absolut esențiale. În acest mod, călătorii pot antrena riscuri majore, periclitând siguranța cetățenilor și posibilitatea acestora de revenire în țară.
Totodată, instituția a făcut un apel și la cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate. Mai precist, MAE i-a îndemnat să respecte cu strictețe recomandările autorităților din aceste state și a subliniat că deplasările către România nu sunt recomandate.
Marcel Vela a făcut un apel, sâmbătă, la românii aflați în diaspora. Acesta le-a transmis celor care vor să vină în România pentru a petrece Paștele, să rămână în țările în care sunt deoarece aici vor fi obligați să intre carantină instituționalizată pentru 14 zile.
Mai mult, el le-a mulțumit celor care înțeleg această cerere și le-a garantat că ”vom ieşi din această situaţie grea şi vom fi împreună”.
Sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, într-un comunicat de presă, că 3.613 de oameni au fost testați pozitiv. Dintre aceștia 146 s-au stins din viață.
Dintre cei infectați, cele mai multe cazuri sunt din județul Suceava, respectiv 967. Acest lucru a dus la intrarea în carantina a municipiului Suceava, dar și a 8 comune limitrofe.
Alte 31 de persoane sunt din Țăndărei, Ialomița, acestea reprezentând 60% din numărul total de oameni diagnosticați cu Covid-19 în acest județ. Astfel că, prin Ordonanța Militară numărul 7 a fost instituită și în această localitate carantina.
Pentru moment, 119 de pacienți sunt internați la ATI.
Momentan, 329 de persoane au fost declarate vindecate.
Conform Grupului de Comunicare Strategică, 317 de cetățeni români din diaspora au fost confirmați ca fiind infectați cu noul coronavirus, respectiv 129 în Spania, 152 în Italia, 15 în Franța, 8 în Germania, 4 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în Indonezia și câte unul în Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Belgia și SUA.
În acest context, de la începutul pandemiei de Covid-19, care a izbucnit în China, la sfârșitul anului 2019, și până la acest moment, 26 de cetățeni români aflați în străinătate, 9 în Italia, 7 în Franța, 4 în Marea Britanie, 5 în Spania și unul în Germania, s-au stins din viață.
Joi, numărul persoanelor diagnosticate cu noul coronavirus la nivel mondial a depăsit un milion de cazuri.
În prezent, peste 1.188.000 de persoane au fost infectate de acest virus.
Numărul celor care s-au stins din viață a ajuns la peste 64 de mii , iar peste 244de mii s-au recuperat.