Români în căutarea ciorbei de burtă în Bulgaria: ”Am mers și am întrebat, toți dădeau din umeri”

Români în căutarea ciorbei de burtă în Bulgaria: ”Am mers și am întrebat, toți dădeau din umeri”
Sursa Foto: Freepik @ kbza

Bulgaria a atras și în acest an ca un magnet turiștii români dornici să își petreacă vacanța la malul Mării Negre. Destinația însă nu a fost pe placul tuturor românilor. De exemplu un turist a fost nemulțumit că nu a găsit restaurante unde să mănânce ciorbă de burtă:

Turiștii români care au vizitat Bulgaria, nemulțumiți că nu au găsit ciorbă de burtă

Un român a întrebat pe grupul de Facebook ”Travel in Bulgaria” unde poate să găsească ciorbă de burtă deoarece a întrebat deja în mai multe localuri, iar angajații ”dădeau din umeri”.

”Am și eu o întrebare, sper să nu râdeți de mine. Sunt la Sunny Beach, am mers la câteva terase și am întrebat de ciorbă de burtă, toți dădeau din umeri. Ce știți, în Bulgaria nu se mănâncă ca la noi ciorbă de burtă?”, a scris românul.

Mai multe persoane i-au răspuns că bulgarii au un fel de ciorbă de burtă, însă că nu se face precum cea din România.

”Schembe ciorba – întrebați așa. Toate mehanalele au și e foarte bună”

”Noi am mâncat la Nisipurile de Aur dar a fost groaznic de rea și au zis că așa o fac ei. Deci nu recomand”

”Am vrut să încercăm și noi în Nessebar…ne-au spus că este din burtă de oaie”

”Da, există, dar supa nu e făcută cu smântână și ouă. Se numește Skembe Corba (Ckembe)”

”Întrebați de „Șchember ciorba”..Așa se numește în bulgătește..Este puțin altfel dar foarte bună..Ei manâncă ciorbă de burtă mai des ca noi..”

”Am vrut să îmi iau în Nisipuri dar au zis că nu se servește cu usturoi deloc – și dacă n-are chiar deloc, nu știu dacă se poate considera ciorbă de burtă: )) aparent bulgarii nu prea apreciază mujdeiul ca noi, dar fiecare popor cu obiceiurile lui”, sunt câteva dintre comentarii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`