Românii se îmbulzesc să plece în Germania, în ciuda pandemiei de COVID-19: Plătiți cu 60 de cenți pentru o lădiță de sparanghel cules sau cu 9 euro pe oră, ei rămân cu 1.000 de euro la final de lună
Mii de români au fost surprinși, joi și vineri, când se înghesuiau pe câteva aeroporturi din țara, pentru a se îmbarca în zboruri către Germania, unde lucrează în agricultură. Mulți dintre ei culeg sparanghel, iar paginile de recrutare cuprind zeci de anunțuri de acest gen.
Cu cât sunt plătiți românii să culeagă sparanghel în Germania
Un român în vârstă de 43 de ani, din județul Timiș, susține că de obicei plata se face la „lădița” de sparanghel cules, iar acest efort este remunerat cu 60 de cenți. În prezent, bărbatul culege sparanghel în Germania, dar uneori chiar și căpșuni, potrivit Ziarul Financiar.
„Sunt zile în care culeg 50 de lădiţe de sparanghel sau zile în care culeg 100 de lădiţe de sparanghel, în funcţie de vreme, de orele suplimentare pe care vreau să le lucrez sau de cât de mult chef am”, a afirmat românul, care a explicat că este plătit în funcție de productivitatea pe care o are.
Există însă și alte opțiuni de remunerare, în speță plata la oră, pentru care ar primi în jur de 9 euro. Cu toate acestea, când se trage linie la sfârșit de lună, firma angajatoare îi reține din salariu banii aferenți cazării și hranei. Astfel, la final, el rămâne cu 6 euro pe lună și, dacă ar lucra 8 ore pe zi și 22 de ore pe lună, ar ajunge la suma de 1.000 de euro. Venitul în mână ar fi dublu dacă românul ar lucra 12 ore pe zi și 28 de zile pe lună.
Înainte ca Germania să fie marcată și ea de coronavirus, bărbatul lucra non-stop și nu se oprea nici măcar duminică. Ei, bine, pandemia de COVID-19 a schimbat un pic metoda de lucru: duminica nu se mai lucrează, iar angajatorul a cumpărat echipamente de protecție sanitară pentru angajați. Ba mai mult decât atât, pe câmp, aceștia sunt supravegheați de polițiști, care trebuie să se asigure că angajații respectă distanțarea socială.
Românul din Timiș are deja un deceniu de când lucrează în Germania, la cules de sparanghel. De altfel, el pleca acolo chiar în luna martie, în plină pandemie de COVID-19.
ZF notează că, în România, salariul minim este de 350 de euro, iar cel mediu se ridică la aproape 700 de euro.
În plină pandemie de COVID-19, românii se îmbulzesc să plece în Germania
Așadar, în ultimele zile, câteva aeroporturi din țară erau marcate îmbulzeala a mii de români, care doreau să se îmbarce în curse charter către Germania, unde lucrează în agricultură, în ciuda regimului de restricții din România.
Joi, Aeroportul Internațional din Cluj-Napoca a fost scena evenimentelor, care au stârnit reacții diverse în spațiul public. Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL și liderul delegației române din PPE, a fost unul dintre politicienii care au comentat în termeni extrem de duri evenimentul.
Eurodeputatul a subliniat că „aici e o discuție mai largă, care necesită o consultare. Faptul că Germania dorește să-și culeagă sparanghelul de pe câmp e foarte bine. E un produs sănătos, un produs natural. Întrebarea este dacă noi suntem în situație de urgență, de ce am fi obligați să dăm drumul acestor oameni spre Germania și ce alternativă le-am da în România. Pentru că faptul că Germania dorește să-și culeagă sparanghelul cu muncitori români sau faptul că cei din regiune Veneto, zona care este limitrofă Lombardiei, deci este una din zonele ultraroșii ale Italiei, care a fost epicentrul și este în continuare epicentrul COVID-19, mi se pare foarte grav”.
Chiar și așa, episodul avea să se repete și vineri, de această dată la Iași. Deși directorul aeroportului, Cătălin Bulgariu, a declarat inițial, pentru B1 TV, că zborurile au fost suspendate odată cu intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr.8 din 2020, ulterior cursele au primit avizul Ministerului Transporturilor, astfel că mai mulți români urmau să se îmbarce către Germania.
„Din acest punct de vedere noi ne-am organizat și avem fluxul de pasageri făcut din parcare până pe aleile aerogării, astfel încât să putem păstra distanțarea socială între pasageri”, a spus directorul Aeroportului Iași.