Un studiu făcut de o agenţie de turism arată cum se împart deciziile de vacanță la doi. În aproape 60% dintre familiile şi cuplurile care au rezervat un sejur pe litoralul românesc, femeile au ales destinaţiile şi tot ele s-au ocupat şi de hotel.
Specialiştii în turism spun că, de obicei, bărbaţii nu achiziţionează o vacanţă înainte de a se consulta cu partenera, iar destinaţiile preferate de aceştia sunt cele în care se relaxează.
„Avem cazuri în care domnii vin să achite şi nu ştiu pentru ce achită, pentru că doamnele sunt cele care organizează vacanţa familiei.
Eu cred că şi dacă nu le place extrem de mult ceea ce a rezervat femeia, domnii nu prea au tendinţa să vină şi să spună. Se supun cumva”, a spus Cristina Pripas, proprietar agenţie de turism, pentru Observator.
Există şi parteneri care preferă să-şi planifice concediul împreună. Printre destinaţiile de vacanţă preferate de femei se numără Grecia sau Spania, iar bărbaţii preferă mai degrabă Turcia, pentru confort, dar şi Portugalia.