Primele imagini cu românul răpit în Libia. Reacția MAE (VIDEO)
Românul care a fost răpit în Libia, în luna iulie, apare într-o înregistrare difuzată pe Internet. Ministerul de Externe a transmis că verifică autenticitatea imaginilor.
Românul apare alături de un bărbat și de alte două persoane înarmate. Răpitorii nu cer bani, ci implicare din partea autorităților libiene și a companiei petroliere pentru care lucra românul, informează libertatea.ro.
Alături de român, au fost răpiți și trei libieni, doi dintre ei fiind eliberați ulterior.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
”Celula de criză interinstituţională, care gestionează situaţia cetăţeanului român răpit în Libia, a luat notă de difuzarea pe internet a unui material video referitor la acesta. Autorităţile române competente, reprezentate în Celula de criză interinstituţională convocată de către MAE, verifică, în regim de urgenţă, autenticitatea filmului. Având în vedere specificul acestei operaţii, procedurile de verificare pot să dureze. Celula de criză interinstituțională precizează că lansarea unui astfel de mesaj în spaţiul public se înscrie în tiparul obişnuit al situaţiilor de acest gen”, a transmis Ministerul român de Externe.
Autoritățile române au mai transmis că se află în contact permanent cu cele libiene, cu reprezentanții companiei petroliere și cu familia românului.