Jurnalistul Robert Turcescu a comentat marți, într-o intervenție telefonică pentru Știrile B1 TV, faptul că jurnalista Antena 3 Oana Stancu Zamfir a atras un copil de zece ani în scandalul evacuării Antenelor. Aceasta i-a adresat o scrisoare fiicei lui Dan Tapalagă (Hotnews), în vârstă de 10 ani. (Detalii AICI)
În acest context, Turcescu a povestit un episod petrecut în sala de judecată în cadrul unui proces deschis de Oana Stancu Zamfir.
”Anul trecut am fost dat în judecată de Oana Stancu pentru o postare de pe blogul personal, intitulată ”Famiglia Antenelor, cercetare jurnalistică extinsă”. (…) La un moment al interviului în fața judecătorului, Oana Stancu a izbucnit în lacrimi, susținând ca puștiul soțului ei actual, cpoil dintr-o altă căsătorie, care la vremea respectiva era în clasa a doua, ar fi venit acasă plângând întrucât colegii lui ar fi citit articolul de pe blogul Turcescu și au asociat termenul folosit de mine ”famiglia”, cu mafia și au început să strige după copilul respectiv că face parte dintr-o familie de mafioți. Sceneta era de o ipocrizie penibilă, era încărcată de bizarerie, am văzut și pe fața judecătorei un sentiment ciudat și mi-am dat seama că într-o astfel de bătălie, oamenii aceștia nu refuză să joace niciun fel de scenă, oricât ar fi ea de dramatică. Scrisoarea pe care a trimis-o pentru fetița de zece ani lui Dan Tapalagă este de o mizerie cumplită. A ajunge să implicăm copiii într-o astfel de dispută, mi se pare grețos”, a declarat Turcescu.
#DIRECT_ONE_gb5fn9#
”Să ajungi, în încercarea de a câștiga puncte media, să te cobori la a dialoga cu copilul unuia dintre combatanții de pe acest front, mi se pare realmente înfiorător, cu atât mai mult cu cât și doamna Oana Stancu este mamă. (…) Victimizarea asta cu orice preț, combinată cu dorința de a obține rating cu orice preț mi se pare grețoasă. (…) Nu știu dacă aici e vreo instanță care să poată interveni, dar e o instanță morală, e o limită a decenței. Nu se poate ajunge până aici, pana la a introduce copiii în această dispută”, a mai spus Robert Turcescu.