Robert Negoiţă se apără: La DNA nu există niciun dosar şi, chiar dacă ar exista, este exclus să aibă legătură cu mine

Publicat: 12 01. 2012, 16:56
Foto: exclusivenews.ro

Omul de afaceri și vicepreședintele PSD Robert Negoiţă este de părere că DNA nu deține un dosar împotriva sa sau, dacă are, acesta nu privește faptele pentru care este cercetat Ioan Niculae.

„Băieţii lui Băsescu dau ştiri pe surse ca să creeze impresia că şi în PSD ar fi probleme, nu doar în PDL, zdruncinat grav de cazuri de corupţie. Nu există niciun astfel de dosar şi, chiar dacă ar exista, este exclus să aibă legătură cu mine. Dar nu au decât, dacă vor neapărat, să facă un dosar şi ne vedem în instanţă”, a declarat vicepreşedintele PSD, citat de Mediafax.

Negoiță este cercetat de DNA, alături de Viorel Hrebenciuc, liderul PSD Bacău și Sebastian Ghiță, în dosarul în care directorul InterAgro, Ioan Niculae, a fost trimis în judecată pentru finanțarea partidelor politice.

Cei trei sunt cercetați pentru infracțiunile de folosire a influenței sau a autorității politice, fals în înscrisuri și spălare de bani.