Robert Fleckhammer, delegat de CSM ca procuror şef de secţie în cadrul DIICOT, în ciuda criticilor aduse de ONG-uri

Publicat: 02 02. 2021, 18:01

În ciuda criticilor exprimate de o parte a societății civile, Robert Fleckhammer a fost delegat de către CSM în funcţia de procuror şef al Secţiei de combatere a infracţiunilor de terorism şi a criminalităţii informatice din cadrul DIICOT. Decizia a fost luată în ciuda faptului cămai multe ONG-uri au trimis o scrisoare Consiliului în care îşi exprimau îngrijorarea în legătură cu această numire.

Robert Fleckhammer, care ocupă în prezent funcţia de procuror şef adjunct al Secţiei de combatere a infracţiunilor de terorism şi a criminalităţii informatice din cadrul DIICOT, va fi delegat ca şef al acestei secţii începând cu data de 8 februarie, pe o perioadă de maxim 6 luni, decizia fiind luată în CSM cu patru voturi ‘pentru’ şi trei ‘împotrivă’.

Mai multe ONG-uri au solicitat Consiliului Superior al Magistraturii, printr-o scrisoare deschisă, să nu-l numească pe Robert Fleckhammer în funcţia de procuror şef al Secţiei de combatere a infracţiunilor de terorism şi a criminalităţii informatice din cadrul DIICOT, semnatarii fiind nemulţumiţi de modul în care acesta a instrumentat două dosare în care erau implicaţi şi jurnalişti.

Cele 11 ONG-uri semnatare consideră că ”orice funcție de conducere într-un parchet, cu atât mai mult în unul specializat precum DIICOT, ar trebui să fie ocupată de procurori cu activitate profesională solidă și necontestată”.

De asemenea, semnatarii scrisorii își exprimă îngrijorarea cu privire la modul în care au loc numirile procurorilor în funcții de conducere la DIICOT.

„Drept urmare, solicită CSM să acorde maximă responsabilitate discuţiilor referitoare la ‘Propunerea de delegare în funcţia de procuror şef al Secţiei de combatere a infracţiunilor de terorism şi a criminalităţii informatice din cadrul DIICOT a domnului Fleckhammer Robert’, ce se află pe ordinea de zi a CSM mâine, 2 februarie 2021. ONG-urile consideră că orice funcţie de conducere într-un parchet, cu atât mai mult în unul specializat precum DIICOT, ar trebui să fie ocupată de procurori cu activitate profesională solidă şi necontestată. Din păcate, opinia publică a criticat felul în care unele dosare au fost instrumentate de către procurorul pentru care se solicită delegarea în funcţia de procuror şef, în special dosarul magistraţilor şi jurnaliştilor filaţi, precum şi dosarul Radio România”, se arăta în scrisoarea trimisă la CSM.