RO-Alert în Tulcea după observarea unui „semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni”, anunță MApN: „Aeronavele de luptă au fost pregătite de intervenție”

RO-Alert în Tulcea după observarea unui „semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni”, anunță MApN: „Aeronavele de luptă au fost pregătite de intervenție”
Foto simbol: Facebook / Ministerul Apărării Naționale / Anca Medrea

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Tulcea a transmis un mesaj RO-Alert, joi, la ora 21.07, după depistarea unui semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni de către sistemul de supraveghere radar al Armatei Române, a anunțat Ministerul Apărării Naționale printr-un comunicat de presă.

Radarul Armatei a observat un „semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni” în Tulcea

MApN spune că semnalul a fost detectat la aproximativ 15 kilometri de localitatea Chilia Veche.

„Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a detectat joi, 26 decembrie, la ora 21.04, într-o zonă aflată la aproximativ 15 km est de localitatea Chilia Veche, județul Tulcea, un semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni, care se deplasa pe un traseu către spațiul aerian național”, afirmă MApN.

„Au fost luate de urgență măsurile cerute de proceduri, inclusiv pregătirea pentru decolarea aeronavelor aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană. De asemenea, au fost puse în aplicare procedurile de alertă aeriană pentru județul Tulcea, fiind transmis, la ora 21.07 un semnal de alertare a populației de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Tulcea, prin intermediul aplicației RO-Alert”, se arată în același comunicat.

MApN spune că semnalul de încetare a alertei aeriene a fost transmis la ora 21.30

Instituția a menționat că „la ora 21.09 a fost pierdut definitiv contactul radar cu această țintă, într-o zonă aflată la aproximativ 6 km în interiorul spațiului aerian național, iar la ora 21.30 a fost transmis semnalul de încetare a alertei aeriene”.

„Precizăm că, deși aeronavele de luptă au fost pregătite de intervenție în timpul prevăzut de standarde, situația nu a impus decolarea acestora. Nu există, la acest moment, informații despre un posibil impact al țintei pe teritoriul național. Structurile competente ale Ministerului Apărării Naționale analizează acest eveniment, pentru clarificarea tuturor circumstanțelor”, notează MApN.

„Forțele și mijloacele aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană, atât cele ale Armatei României, cât și cele dislocate de țările NATO pe teritoriul național, monitorizează în permanență spațiul aerian al României și zonele din proximitatea acestuia, fiind pregătite să acționeze în orice moment, în funcție de situațiile din zona de responsabilitate”, se mai arată în comunicatul MApN.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:59 - Lege nouă împotriva gălăgiei! Ce pățesc cei care nu respectă orele de liniște. Măsura va fi aplicată şi la oraşe, şi la sate
20:44 - ANPC a închis mai mulți operatori economici din Arad. Șobolanii și gândacii, abonați permanenți la mâncarea din locații
20:40 - Selly a luat o decizie radicală în privința festivalului Beach, Please 2025!: „N-a fost deloc ușor să facem chestia asta”
20:34 - Cum am ajuns să avem politicieni atât de slabi? Jurnalistul Ovidiu Vanghele: E o limită sub care nu ne putem duce, că dacă ne ducem, oamenii ăia o să ne îmbolnăvească de creier cu măsurile pe care le iau! (VIDEO)
20:21 - Explozie devastatoare într-un bloc din Ploiești. Un locatar băut a adormit cu aragazul pornit
19:50 - O tânără care umbla dezbrăcată într-un mall din Constanța, dusă la Psihiatrie. Era dezorientată și incoerentă în vorbire
19:45 - Bogdan Peșchir, cunoscut sub numele de Bogpr, rămâne în arest. Decizia este defintivă
19:39 - Cine votează legile în România. Năsui (USR): „Noi am avut, în Comisia de buget-finanțe, multe personaje, inclusiv un domn care a ajuns și ministru și care a avut Bacalaureatul la 39 de ani și a făcut rapid câteva facultăți în trei ani” (VIDEO)
19:35 - Drama care i-a marcat viața. Mihai Stoica, despre momentul în care a aflat că fiica lui are cancer: „Avea metastaze în tot corpul”
19:23 - Oana Roman, noi dezvăluiri despre viața sa amoroasă. Își dorește vedeta să se recăsătorească? „Eu iubesc”