Rise Project: În spatele organizației care susține refacerea Ungariei Mari se află un lanț de interese care trece prin Budapesta și se oprește la Moscova. SRI cunoaște situația
O organizație fantomă a coalizat în jurul ei sute de tineri secui din Transilvania, ai cărei lideri, în ultimii ani, au deturnat mitinguri, s-au încăierat cu jandarmii, au vrut să detoneze o bombă artizanală în mijlocul unei parade militare și să arunce în aer o conductă de gaze care leagă Ardealul de restul țării.
Potrivit Rise Project, în spatele organizației care susține refacerea Ungariei Mari se află un lanț de interese care trece prin Budapesta și se oprește la Moscova.
Rise Project: În spatele organizației care susține refacerea Ungariei Mari se află un lanț de interese care trece prin Budapesta și se oprește la Moscova
Membrii acesteia sunt cunoscuți ca HVIM, adică Mișcarea Tinerilor Maghiari din cele 64 de Comitate.
Organizația a luat ființă în 2001 la Budapesta. De la bun început, vocea HVIM a contestat granițele trasate după Primul Război Mondial și a militat pentru refacerea Ungariei Mari, ce includea teritorii din statele vecine Slovacia, Serbia, Ucraina și România.
Fondatorii săi, Zagyva Gyorgy Gyula, pe filiera rusească, și Toroczkai Laszlo, om al Budapestei, o dirijează din exterior, ei fiind declarați idezirabili în România, Serbia și Slovacia, iar doi dintre oamenii lor sunt judecați pentru terorism după ce au plănuit niște atentate cu bombă în Transilvania.
Beke Istvan Attila și frații Szocs Zoltan și Szocs Csongor coordonează totul de la Târgu Secuiesc, iar banii provin de la activiști și simpatizanți HVIM, care sunt mici afaceriști, fie politicieni la nivel local.
Această situație este cunoscută la nivelul Serviciului Român de Informații (SRI), care a susținut constant că HVIM funcționează după principii paramilitare și că membrii organziației se antrenează în tabere clandestine.