Rezultate finale la titularizare: 49,49% dintre candidați au, după contestații, note peste 7, cu 1,43% mai mulţi decât înainte
Numărul candidaţilor care au obţinut media 7 la concursul de titularizare de pe data de 2 august a crescut după contestaţii cu 1,43 procente. Astfel, 12.811 candidaţi, 49,49 la sută, au obținut note între 7 şi 10, potrivit datelor centralizate vineri de Ministerul Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului.
Dintre cei care nu au promovat examenul, conform rezultatelor finale, 4.620 (17,85 la sută) dintre candidaţi au note sub 5, 8.454 (32,66 la sută ) au între 5 şi 6,99, iar 12.811 (49,49 la sută) au între 7 şi 10, relatează Mediafax.
Rata de promovare, adică cel puţin nota 5, la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice vacante sau rezervate din învăţământul preuniversitar, după soluţionarea contestaţiilor, este de 82,15%, cu 1,75% mai mult decât înainte de soluţionarea contestaţiilor, când a fost de 80,40%.
După afişarea rezultatelor la concursul de titularizare din 2 august au fost înregistrate 4.324 de contestaţii (16,70% din totalul candidaţilor care au obţinut note la concurs), dintre care 1.803 (41,31%) au fost admise. S-au diminuat notele inițiale în 356 de cazuri și s-au crescut în 1.477.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată, candidaţii trebuie să aibă minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică sau la inspecţia specială la clasă. Candidaţii care nu au obţinut la inspecţia specială la clasă sau la proba practică minimum nota 7 nu pot ocupa posturi didactice sau catedre vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată.