Comunitatea #Rezist, dezbinată de către mitingul PSD: Corupția Ucide le cere simpatizanților să nu vină în Piața Victoriei, Mălin Bot îndeamnă lumea să participe la protest (FOTO)

Publicat: 07 06. 2018, 10:50

Mitingul organizat de PSD pentru sâmbătă în Piaţa Victoriei din Capitală produce disensiuni în rândul protestarilor din comunitatea #Rezist.

Dacă platforma „Corupţia Ucide”, cea care organizează majoritatea protestelor împotrica asaltului PSD-ALDE la justiţie, a cerut urmăritorilor să nu iniţieze niciun demers care să împiedice mitingul PSD, alţi activişti, printre care mai cunoscut Mălin Bot, anunţă că vor fi prezenţi în Piaţa Victoriei pentru a se opune acţiunii celor de la putere.

Mai mult, „Corupţia Ucide” a anunţat că răspunsul lor va veni în forma unei manifestaţii pe care o vor organiza duminică în Piaţa Victoriei, în timp ce cei din urmă arată că duminică vor fi plecaţi în teritoriul, acţiunea lor limitându-se la ziua mitingului PSD.

Mitingul PSD va avea loc sâmbătă, 9 iunie, începând cu ora 20 în Piaţa Victoriei. Liderii social-democraţi susţin că la aceasta manifestaţie vor fi aduşi câteva zeci de mii de oameni din teritoriu.