Revoluţionarul Dumitru Dincă: Iliescu poate fi acuzat de confiscarea Revoluţiei într-un mod abominal. A fost dispus să îmi dea tot ce vreau ca să tac (VIDEO)

Revoluţionarul Dumitru Dincă: Iliescu poate fi acuzat de confiscarea Revoluţiei într-un mod abominal. A fost dispus să îmi dea tot ce vreau ca să tac (VIDEO)

Revoluţionarul Dumitru Dincă a vorbit în cadrul emisiunii „Se întâmplă acum”, moderată de Tudor Barbu, despre evenimente din timpul Revoluţiei din 1989 care sunt acum cercetate în cadrul Dosarului Revoluţiei în care marţi Parchetul General a anunţat extinderea urmării penale pe numele fostului preşedinte Ion Iliescu pentru crime împotriva umanităţii.

„Eu cred şi sunt convins că acum justiţia având probele pe care noi revoluţionarii le punem la dispoziţie, probele care există în materiale filmate şi de ce nu probele pe care Victor Atanasie Stănculescu le pune la dispoziţia justiţiei de astăzi, stăm şi ne întrebăm, dar chiar aşa de vinovat a fost omul ăsta. Da, a fost vinovat, pentru că din declaraţia lui Stănculescu reiese că el l-a chemat în 22 pe Iliescu, nu a venit Iliescu de bună voie şi nu a venit înainte de 13:30 până când Stănculescu a declarat că Ceauşescu este incompatibil cu funcţia de preşedinte pentru că revoluţionarii au ieşit în stradă şi au reuşit să cucerească CC.

Până seara nu s-a tras, era linişte, era pace, după ce apare Iliescu la televizor şi ia în discuţie bandele de terorişti care sunt în România şi vor să distrugă România şi să îi căsăpească pe revoluţionari nu s-a tras niciun foc”, a afirmat Dumitru Dincă.

Revoluţionarul a afirmat că nu se poate vorbi de lovitură de stat, dar Iliescu se face vinovat de confiscarea Revoluţiei.

„Nu a fost lovitură de stat. Iliescu nu a venit să dea lovitură de stat ori revoluţionari. În cel mai rău caz, Iliescu poate fi acuzat de confiscarea Revoluţiei într-un mod absolut abominal”, a spus Dumitru Dincă.

Revoluţionarul a mai arătat că Ion Iliescu a fost dispus să îi dea orice doar să păstreze tăcerea privind faptele de la Revoluţie.

„O singură dată, Dan Iosif pus de către Iliescu în timpul Pieţii Universităţii a trimis pe cineva la mine spunându-mi ca să merg că Iliescu este dispus să îmi dea ce vreau eu ca să tac”, a dezvăluit Dumitru Dincă.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:13 - Furtul cadourilor de Crăciun, de la film la realitate. Juniorii unei echipe de fotbal au rămas fără daruri, după ce sediul a fost jefuit
23:57 - Parchetul General a deschis un dosar penal după ce Diana Șoșoacă a agresat-o verbal pe o jurnalistă la Parlament
23:44 - Bătrân din Arad prins în flagrant când ridica un colet cu canabis. Bărbatul de 70 de ani îl primise de la o rudă
23:31 - Armata SUA l-a ucis pe Abu Yusif, lider al Statului Islamic. Se afla într-o zonă controlată anterior de regimul Bashar al Assad și forțele ruse
23:15 - Regiunile din România în care riscul de sărăcie este al doilea cel mai mare din UE. Locuitorii se confruntă cu lipsuri majore
23:05 - Patriarhul Daniel, mesaj de Crăciun și Anul Nou. Ce le-a transmis românilor (VIDEO)
22:37 - Elena Lasconi: Părerea mea este că ei încearcă să mintă românii până la prezidențiale și după să înceapă măsuri de austeritate foarte mari / În principiu USR va vota guvernul pro-european, dar haideți să vedem cine sunt premierul și miniștrii
22:36 - Malaezia va relua căutările aeronavei dispărute misterios în urmă cu 10 ani. Ce recompensă promite companiei care va găsi epava
22:22 - Virgil Guran (PNL): Refuz să cred că cineva de la noi ar fi mers pe o idee de genul acesta, să folosească bani pentru a-l promova pe Georgescu (VIDEO)
22:12 - Alexandru Dimitriu: PSD, PNL, UDMR, minoritățile voiau să discute cât mai repede partea de ministere, cine are, ce are, or nu poți să pleci la drum fără să știi cât de bolnav este „pacientul” (VIDEO)