Un anunț potrivit căreia Revolut a fost victima unui atac cibernetic în urma căruia peste 50.000 de conturi au fost afectate a fost publicat pe platforma Reddit.
Compania nu a avut inițial o reacție, însă ulterior a transmis că atacul condus la accesul unei terțe părți neautorizate la detaliile unui procent foarte mic de clienți (0,16%), pentru foarte puțin timp și banii clienților nu au fost afectați, scrie economedia.ro.
„Am identificat imediat și am izolat atacul pentru a-i diminua semnificativ efectele și i-am contactat pe clienții afectați. Clienții care nu au primit informarea prin email nu au fost afectați. Pentru a fi foarte clari, precizăm că nu au fost accesate sau sustrase fonduri. Banii clienților au fost și sunt în siguranță, la fel ca întotdeauna. Toți clienții își pot accesa fondurile și pot folosi cardurile ca de obicei”
Compania transmite că astfel de incidente sunt tratate de Revolut cu maximă seriozitate și își cere scuze clienților care ar fi putut fi afectați de acest incident.