REVOLTĂ după UNIREA localităţilor din Moldova cu România: “S-a îngroşat gluma! Totul are o limită!”

Publicat: 06 02. 2018, 13:32

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat, marţi, că gestul unor localități din Republica Moldova de a semna o declarație simbolică de unire cu România reprezintă dovada ca unionismul reprezintă un curent anticonstituțional.

“Noi suntem răbdători, dar totul are o limită, fiindcă cei obraznici nu ştiu de bun simţ. În aceste zile, unioniştii sponsorizaţi şi îndemnaţi de unii ideologi imperialişti de aici sau de peste Prut au trecut această limită. Este o dovadă că s-a îngroşat gluma cu unionismul. Aceasta e deja acţiune anticonstituţională vădită”, a declarat liderul de la Chişinău, citat de mediafax.

Potrivit lui Dodon, numeroşi lideri locali sunt dispuşi să adopte o reacţie la declaraţiile simbolice privind unirea cu România şi să semneze declaraţii care sprijină statalitatea Republicii Moldova.

” Sunt convins că şi alte localităţi vor semna declaraţii similare, prin care să demonstrăm că avem ţara noastră, avem casa noastră şi ştim să fim patrioţi adevăraţi atunci când este ameninţată direct statalitatea şi identitatea noastră. Nu vrem ceartă cu nimeni şi nu-i dorim rău nimănui. Dar nici acţiuni perfide şi atentate la statalitatea patriei noastre nu vom tolera. Isteria anului 2018 va trece şi va rămîne în trecut, iar Republica Moldova va dăinui, va avea un mare viitor, în ciuda celor care ne vor dispariţia. Moldova are viitor!”, a precizat Dodon.